Viața distinsului matematician Traian Lalescu. Academia Română a refuzat să-i ofere o bursă pentru continuarea studiilor
Copilăria lui a fost marcată de numeroase privațiuni și neajunsuri. Totuși, după ce s-a evidențiat în liceu ca un elev excepțional (la absolvire, numele său a fost scris pe tabla de onoare a liceului din Iași), tânărul s-a adresat Academiei Române cu scopul de a obține o bursă care să-i permită să-și continue studiile de matematică în țară.
Deși a primit un răspuns negativ la cererea sa, acest lucru nu l-a descurajat. În anul 1900, cu ajutorul unui fost profesor care i-a oferit un sprijin financiar, Lalescu a reușit să treacă cu succes examenul de admitere la Școala Națională de Poduri și Șosele. După absolvire, acesta s-a înscris Facultatea de Științe a Universității din București, finalizându-și studiile în anul 1905, iar datorită unei burse modeste, tânărul a luat drumul Parisului.
În anul 1908, a prezentat cu succes teza de doctorat în fața comisiei, abordând o lucrare complexă despre teoria ecuațiilor integrale. La întoarcerea în țară, acesta a fost profesor la diferite clase de gimnaziu, iar după o scurtă perioadă de timp, a reușit să ajungă conferențiar la Universitatea din București. În 1920, a preluat responsabilitatea de director al Școlii Politehnice din Timișoara, instituție ce îi datorează într-o mare măsură existența sa, datorită perseverenței și dedicării deosebite a acestuia.
Profesorul a fost un exponent de seamă în rândul membrilor activi ai secțiunii matematice din cadrul Societății Române de Științe
Mai mult decât atât, el a devenit chiar președinte al acestei prestigioase organizații, conducând cu dăruire și pasiune. În același timp, a gestionat redacția Buletinului Matematic al Societății Române de Științe, unde a adus contribuții remarcabile și a asigurat o dezvoltare constantă.
Din cauza unui atac de cord, Traian Lalescu a încetat din viață, pe data de 15 iunie 1946, la doar 46 de ani. În cadrul unui discurs memorabil rostit în fața audienței din Timișoara, cu prilejul solemn al dezvelirii bustului matematicianului, D. Germani, un înalt delegat al Școlii Politehnice din București a transmis următoarele cuvinte:
„Nu este o sarcină grea de a evoca figuri şi calităţile sufleteşti ale lui Traian Lalescu. Mă voi mărgini a aminti numai câteva trăsături din viaţa lui Lalescu în legătură cu şcoala noastră sau cu activitatea sa ce mi-a fost mai de aproape cunoscută, în calitate de coleg şi prieten.
După studiile liceale, în care s-a distins totdeauna ca şef de promoţie, Lalescu a intrat în anul 1900 în Școala Naţională de Poduri şi Șosele cu nota maximă de 20, care nu fusese încă atinsă. Această intrare triumfală a fost preludiul carierei sale strălucite pe tărâmul ştiinţei. Pasiunea sa pentru matematici, pe care le-a urmat aproape paralel şi la Universitate, l-a îndemnat ca după al treilea an de studii să părăsească Școala de poduri, iar după obţinerea licenţei în strictul timp de trei ani, luând o bursă Adamachi, să se ducă la Paris, unde a obţinut doctoratul în matematici.
Teza de doctorat a produs răsunet în întreaga lume de specialitate, iar lucrarea sa, „Introducerea la ecuaţiile integrale”, a devenit în scurt timp o lucrare clasică
Mai târziu, după ce a mai frecventat celebra universitate din Göttingen, lăsând şi acolo cele mai frumoase amintiri, reîntors în ţară pentru a continua un timp ca funcţionar, ca profesor secundar (Giurgiu 1906—1910 şi apoi Bucureşti, gimnaziul Şincai şi Cantemir până la 1 Octombrie 1912), şi-a adus aminte de Școala de Poduri şi Șosele, unde îşi începuse studiile superioare, şi unde, în cele de pe urmă, se hotărî, alături de Facultatea de matematici, să-şi fixeze axa activităţii didactice.
De la 1 ianuarie 1909 până la 15 mai 1910 a fost asistent al d-lui prof. Ion Ionescu pentru lucrări de statică grafică şi rezistenţa materialelor, iar după demisia lui Spiru Haret de la Școala de Poduri, a fost însărcinat cu predarea cursului de geometrie analitică, la care pe ziua de 1 aprilie 1911 a fost numit profesor titular.
Paralel cu aceasta, Lalescu, trecând examenul de docenţă la 25 iunie 1909, ocupă succesiv la Universitate funcţiunile de conferenţiar de algebră superioară (1910—1913), profesor suplinitor de mecanică raţională (1911), asistent al d-lui prof. Pangrati pe lângă catedra de geometrie descriptivă, profesor agregat de algebră superioară în teoria numerelor (1913) şi profesor titular la aceeaşi catedră (1916 până la încetarea din viaţă).
Lalescu a dat la lumină o serie de lucrări valoroase cu caracter didactico-ştiinţific, precum „Culegere de probleme de geometrie descriptivă“, „Lecţiuni de geometrie analitică“, „Lecţiuni de serii trigonometrice“, „Calculul vectorial“ şi numeroase articole, note şi comunicări la societăţile ştiinţifice. S-a ocupat, de asemenea, şi cu chestiuni de literatură şi istorie ştiinţifică. A publicat o monografie asupra lui Henri Poincaré, a ţinut o conferinţă asupra lui Emil Picard la Societatea de ştiinţe, publicând şi o lucrare asupra vieţii lui Gheorghe Lazăr (urmată de trigonometria lui), cu ocazia jubileului de 100 ani de la intrarea acestuia în ţară, lucrare în care, desprinzând din documentele prăfuite ale trecutului viaţa şi opera acestui mare apostol al învăţământului, a aşezat chipul lui, aproape legendar, în adevărata lumină a istoriei.
El a creat Școala Politehnică din Timişoara, unde se cultivă cu atâta râvnă şi succes învăţământului tehnic superior, în această parte a ţării atât de bogată în resurse miniere şi industriale şi de unde, în fiecare an, se răspândesc în toate colţurile României Mari pleiade de absolvenţi, pioneri ai propăşirii tehnice şi economice de mâine. Această operă trainică, cu consecinţe nemărginite pentru ţara pe care el a iubit-o atât de mult, a încoronat viaţa rodnică, dar din nefericire atât de scurtă a lui Traian Lalescu”.
