În ultimii săi ani de viață, după ce a fost dat afară din Ministerul Afacerilor Externe fără drept de pensie, în urma epurărilor comuniste din noiembrie 1947, Constantin I. Karadja și-a susținut familia lucrând ca traducător la Ambasada Suediei la București.
Numele său a devenit relativ cunoscut istoriografiei și publicului preocupate de istoria Holocaustului, dar personalitatea marelui diplomat român este mult mai complexă și relativ puţin cunoscută opiniei publice din România.
În activitatea sa diplomatică, Constantin Karadja s-a bazat constant pe principiile de drept internațional unanim recunoscute, activând perseverent în apărarea drepturilor cetățenilor români de peste hotare, indiferent de etnie sau religie, într-o perioadă în care xenofobia și anti-semitismul au ajuns la apogeu.
Atât în calitatea de consul general al României la Berlin (1932-1941) cât și ca șef al secției consulare în Ministerul de Externe de la București (1941-1944), Constantin Karadja a depus o intensă activitate prin care a contribuit la salvarea multor evrei români surprinși de război în Europa aflată sub regim nazist.
La 18 aprilie 2005 a fost declarat de Statul Israel „Drept între popoare”, apreciindu-se că a contribuit decisiv la salvarea a mii de evrei români. Titlul de „Drept între Popoare” este acordat de statul israelian prin intermediul Memorialului Victimelor Holocaustului Yad Vashem acelor ne-evrei care au ajutat și salvat dezinteresat de la moarte pe evreii amenințați de Holocaust, în condiții deosebit de vitrege.
Constantin Karadja fost și un pasionat bibliofil, colecționar de cărți vechi și rare, și a întemeiat una dintre cele mai importante colecții de carte veche și rară din țară, colecție donată în timpul vieții și aflată astăzi la Biblioteca Națională a României și la Biblioteca Academiei Române. După moartea sa prematură, familia a fost nevoită să vândă valoroasa bibliotecă strânsă de marele diplomat de-a lungul vieții, pentru a putea supraviețui în primii ani ai regimului comunist.
La 3 iunie 1946, Constantin Karadja a fost ales membru de onoare al Academiei Române, pentru contibuția la studiul incunabulelor, activitatea de emerit bibliolog, istoric și jurist, fiind dublată de donațiile sale de carte veche și rară.
După instaurarea comunismului, înalta distincție i-a fost retrasă în 1948, nedreptate reparată postum de Academia Română, după 1990.
Sursa: Arhivele Diplomatice ale MAE
