Scandalagiu, bețivan, plin de datorii, este întemnițat de mai multe ori, fiind odată chiar condamnat la moarte pentru că în calitate de militar nu se supunea ordinelor, dar, cum-necum, aproape sigur datorită originii sale nobile, a reușit să fie reabilitat.
Continuă, însă, șirul năzbâtiilor, socând prin romanele sale erotice în care-și povestea pe șleau aventurile amoroase.
Evident că era și corrupt, dar nu era singurul, mai toți care făceau politică îi urmaseră exemplul.
Publicistul şi politicianul Honore Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat care s-a remarcat în timpul Revoluţiei Franceze, s-a născut la 9 martie 1749, la Bignon, lângă Nemours, în regiunea Ile-de-France din centrul Franţei, într-o familie de negustori nobili originari din Italia.
Tatăl său, Victor Riqueti, baron de Mirabeau, l-a obligat să intre în armată în 1767, fiind însărcinat să conducă un regiment de cavalerie.
Orator şi om politic, Honore Gabriel de Riqueti era un tânăr frapant şi fascinant, de o inteligenţă remarcabilă, cu o natură violentă şi pasională.
După legătura sa cu tânăra Sophie, soţia marchizului de Monnier, Mirabeau s-a izolat în castelul Vincennes (1777-1780), unde a scris faimoasele Lettres a Sophie, pe care le-a publicat în 1782, sub titlul Essai sur les lettres de cachet et les prisons d’Etat.
A fost trimis în misiune diplomatică la Berlin, unde a scris pamflete şi librete în care denunţa absolutismul regal, regimul privilegiilor şi abuzurile. Scrierile De la monarchie prussienne sous Frederic le Grand (1787) şi Histoire secrete sur la cour a Berlin, publicate anonim, l-au demascat şi au provocat un imens scandal.
Ca orator, a jucat un rol decisiv la începutul Revoluţiei, contribuind, în prima zi a lunii mai 1789, la instaurarea libertăţii presei prin publicaţia sa Courrir de Provence.
A apărat principiile revoluţiei şi a luat parte la redactarea Declaration des droits de l’homme et du citroyen.
Introdus la curte de prietenul său prinţul d’Arenderg, conte de La Marck, el a devenit consilierul secret al regelui, din 1790, apărând interesele regale.
Acuzat de trădare de către deputaţi, Mirabeau şi-a păstrat intactă popularitatea.
Robespiere îl ura.
În decembrie 1790, Mirabeau a fost ales la preşedinţia Clubului Iacobin, înainte de trecerea acestuia la extremism radical, iar în februarie 1791 a fost ales preşedinte al Adunării Naţionale.
