Varga Katalin, căreia românii îi spuneau Ecaterina Varga, era fiica unor mici proprietari maghiari de pământ, pe care îl lucrau singuri. Ca membră a Bisericii Evanghelice, Ecaterina mai învățase germana și româna.
La douăzeci de ani s-a măritat cu un rotar văduv, înstărit, Kelemen György, căruia i-a crescut cei doi copii. Afacerile mergeau bine, dar au început să dea marfă pe credit, iar beneficiarii au uitat să-și plătească datoriile. Așa au ajuns în faliment, iar Katalin a divorțat.
Ea l-a dat în judecată pe un fabricant de frânghii din Brașov, care îi datora 631 de florini. Birocrația i-a fost însă potrivnică, și, pe 1 august 1839, Katalin a solicitat sprijinul Cancelariei Curții Imperiale de la Viena, care a anunțat-o că nu poate lua o decizie și a returnat dosarul la Brașov.
Într-un final, cazul a fost clasat, iar Katalin n-a văzut nici măcat un florin.
Se pare că asta i-a umplut paharul și a determinat-o să schimbe tabără.
Între anii 1840 și 1847, Ecaterina Varga a devenit o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni.
Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii.
Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga i-a îndemnat să se răscoale.
Asta a enervat peste măsură autoritățile care au dispus să fie arestată. Însă treaba nu era deloc simplă. O scurgere de informații a făcut să ajungă planul la urechile moților. Așa că eroina noastră mergea prin sate deghizată și apărată de o gardă de 30 de ţărani înarmaţi.
Dar, în cele din urmă avea să-și bage Dracul coada.
La 5 ianuarie 1847, Andrei Şaguna, la acea vreme vicar ortodox al Sibiului, şi George Pogany, subprefectului comitatului Alba Inferioară, se aflau la Abrud.
Pagini: 1 2
-
-
-
Bărbatul Drakarul în care a fost înmormântat bărbatul avea 9 – 10 metri lungime şi conţinea şi un scut, o suliţă şi o sabie cu un singur tăiş. ”Stilul săbiilor s-a schimbat de la un secol la altul, ceea ce înseamnă că putem data cu certitudine acest mormânt ca aparţinând secolului VIII, în plină Perioadă Merovingiană în nordul Europei”, conform lui Raymond Sauvage. La înmormântarea femeii, vikingii au escavat cu grijă mormântul bărbatului din secolul anterior şi au plasat drakarul mai mic al femeii în vasul de luptă mai mare şi apoi le-au îngropat din nou pe amândouă. Marcarea teritoriului ”Este rezonabil să ne gândim că cei doi au fost îngropaţi împreună pentru a marca proprietatea unei familii asupra acestor pământuri, într-o societate căreia, în general, nu-i plăcea să scrie astfel de lucruri”, conform lui Sauvage. Echipa de arheologi a descoperit această necropolă într-un teren agricol din regiunea Skeiet, în centrul Norvegiei. În Evul Mediu, legea vikingă îi solicita familiei care dorea să-şi păstreze pământurile să demonstreze că a avut în posesie respectivele pământuri timp de cel puţin cinci generaţii. Astfel, familiile vikinge care îşi îngropau morţii, ştiau exact unde se află îngropaţi strămoşii lor, pe terenul aflat în proprietate. Alte surprize? Cele două drakare funerare se află la marginea unei movile în care s-ar putea afla şi alte morminte vikinge. Anii în care s-a practicat agricultura în acest perimetru au dus la surparea şi nivelarea unei porţiuni importante din movilă, iar arheologii bănuiesc că ar mai putea găsi artefacte vikinge împrăştiate în perimetru. ”Deocamdată am descoperit o broşă din era Merovingiană, ceea ce indică faptul că acest gorgan a adăpostit mormântul unei femei de vază din societatea vikingă. Este o perioadă fascinantă din istoria scandinavă, din care dispunem de foarte puţine descoperiri arheologice”, a mai precizat Sauvage.
