Unguroaica căreia moții îi spuneau Doamna Noastră este răpită și trimisă la închisoare de Andrei Șaguna

 

În timpul comunismului, Cooperativa Agricolă de Producție din Hălmeag, azi în județul Brașov, unde se născuse pe 22 august 1802, îi purta numele, iar tot în localitatea natală, la 1977, i s-a dezvelit un bust.

Varga Katalin, căreia românii îi spuneau Ecaterina Varga, era fiica unor mici proprietari maghiari de pământ, pe care îl lucrau singuri. Ca membră a Bisericii Evanghelice, Ecaterina mai învățase germana și româna.

La douăzeci de ani s-a măritat cu un rotar văduv, înstărit, Kelemen György, căruia i-a crescut cei doi copii. Afacerile mergeau bine, dar au început să dea marfă pe credit, iar beneficiarii au uitat să-și plătească datoriile. Așa au ajuns în faliment, iar Katalin a divorțat.

Ea l-a dat în judecată pe un fabricant de frânghii din Brașov, care îi datora 631 de florini. Birocrația i-a fost însă potrivnică, și, pe 1 august 1839, Katalin a solicitat sprijinul Cancelariei Curții Imperiale de la Viena, care a anunțat-o că nu poate lua o decizie și a returnat dosarul la Brașov.

Într-un final, cazul a fost clasat, iar Katalin n-a văzut nici măcat un florin.

Se pare că asta i-a umplut paharul și a determinat-o să schimbe tabără.

Între anii 1840 și 1847, Ecaterina Varga a devenit o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munții Apuseni.

Prin petiții adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum și prin memorii susținute personal la Curtea de la Viena, cerea, în numele moților, înlăturarea abuzurilor autorităților vremii.

Dată fiind nepăsarea autorităților locale și centrale la cererile moților, Ecaterina Varga i-a îndemnat să se răscoale.

Asta a enervat peste măsură autoritățile care au dispus să fie arestată. Însă treaba nu era deloc simplă. O scurgere de informații a făcut să ajungă planul la urechile moților. Așa că eroina noastră mergea prin sate deghizată și apărată de o gardă de 30 de ţărani înarmaţi.

Dar, în cele din urmă avea să-și bage Dracul coada.

La 5 ianuarie 1847, Andrei Şaguna, la acea vreme vicar ortodox al Sibiului, şi George Pogany, subprefectului comitatului Alba Inferioară, se aflau la Abrud.