Este episodul cel mai important al războiului pentru succesiunea Bretaniei, deschisă cu zece ani mai înainte de moartea ducelui Ioan al III-lea cel Bun, pe 30 aprilie 1341, fără copil sau moștenitor desemnat.
Multe bătălii au marcat acest lung război feudal. Pe 25 martie 1351, Jean de Beaumanoir, căpital al castelui Josselin, îl provoacă la o luptă unu la unu pe comandantul englez, Richard de Bremborough, a cărui tabără era stabilită în apropiere, la Ploërmel.
Însă, în locul unei lupte unu la unu, englezul propune o luptă pe echipe:
„Dumnezeu să fie judecător între noi! Fiecare dintre noi să aleagă câtre treizeci sau patruzeci de campioni pentru a-și susține cauza. Vom vedea de partea cui este dreptatea.”
Cele două tabere desemnează fiecare câtre treizeci de războinici, iar lupta începe două zile mai târziu, în locul zis „Stejarul din Mijloc”, în actualul departament francez Morbihan.
Este un carnagiu fără reguli, care nu are nimic de-a face cu turnirurile epocii, care se desfășurau după un cod strict, scrie Hérodote.
Combatanții – cavaleri, scutieri, mercenari – sunt fie călare, fie pedeștri, fiecare cu armele lui preferate. Cronicarul Jean Froissart, care a făcut o relatare detaliată, a comentat: „O foarte înălțătoare, magnifică faptă de arme”.
În toiul luptelor, Beaumanoir, care este rănit, cere de băut. Unul dintre camarazii săi, Geoffroy du Bois, îi strigă: „Bea-ți sângele, Beaumanoir, și setea o să-ți treacă!”
Iar căpitanul își regăsește combativitatea.
La căderea serii, Beaumanoir și tabăra lui obțin o victorie relativă, cu „numai” șase morți, englezii având de partea lor nouă victime, inclusiv șeful lor, Brembourough.
În apropiere de Josselin, un loc împrejmuit și o stelă comemorează această luptă rară.
