Plecarea sa a lăsat un mare gol, dar, după părerea mea, deși tragică, a fost decisivă, prin influența emoțională asupra românilor, pentru câștigarea alegerilor din 1996 de către Convenția Democrată Română, alianța anti-comunistă ce luase fință după lovitura de stat dată pe 22 decembrie 1989 de eșalonul doi al PCR, strâns unit în jurul vechiului bolșevic Ion Iliescu.
Corneliu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj, fiind fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu.
A urmat cursurile liceului din Blaj, apoi a devenit licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj, obţinând ulterior şi titlul de doctor în drept, potrivit lucrării.
A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj (1935-1937), precum şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat (1938).
În perioada 1937-1947, a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la stabilirea unor legături între Iuliu Maniu şi reprezentanţi ai Aliaţilor.
În 1945 a fost ales preşedinte al Filialei Sălaj a PNŢ, iar în 1946 a devenit secretar general adjunct al PNŢ şi secretar al Delegaţiei Permanente (1946-1947).
A fost, de asemenea, deputat de Sălaj în alegerile din noiembrie 1946. A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, colaborând la publicaţii precum „Meseşul” din Zalău, „Unirea” din Blaj, „România Nouă” din Cluj sau la publicaţiile centrale „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Cuvântul liber”, „Curierul”.
După instaurarea regimului comunist, Corneliu Coposu a fost arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, din 14 iulie 1947, când au fost arestaţi mai mulţi fruntaşi ai PNŢ.
A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”, confiscarea averii, fiind trimis în puşcărie cu regim de exterminare.
Până la amnistiere, în 1964, a trecut prin numeroase închisori, inclusiv la coloniile de muncă de la Canal – Poarta Albă şi Capul Midia, executând 17 ani şi jumătate de închisoare, dintre care opt ani de izolare totală.
În 1948 a fost arestată şi soţia sa, Arlette, care avea să moară în 1964, după 14 ani de detenţie.
