Şi-a luat doctoratul în paleobotanică în 1904 de la Universitatea din München, a făcut mai multe studii în paleobotanică, inclusiv o misiune ştiinţifică în Japonia în 1907.
Ulterior, a fost numită prima femeie academică la Universitatea din Manchester, unde a fost lector în paleobotanică.
Şi-a dedicat primii 20 de ani cercetării şi ştiinţei, următorii 20 de ani – proiectelor sociale, iar în ultimii 20 de ani ai vieţii a scris poezie.
Marie Stopes s-a căsătorit a doua oară în 1918, cu Humphrey Verdon Roe, cu care a avut un fiu născut în 1924.
A murit, în 1958, de cancer la sân, în casa ei din Dorking, Surrey.
În anul morţii sale, episcopii anglicani reuniţi la Conferinţa Lambreth au recunoscut necesitatea controlului naşterilor, acceptând că „procreaţia nu era singurul scop al căsătoriei creştine”.
Postum, o placă albastră a Patrimoniului Englez a fost ridicată în Upper Norwood, unde a locuit din 1880 până în 1892.
În 1999 a fost votată Femeia Mileniului de către cititorii ziarului britanic The Guardian, mai aflăm de pe Agerpres.