Ion Drăgescu, cunoscut la nivel planetar ca Jean Dragesco născut la Cluj, a împlinit pe 26 aprilie venerabila vârstă de 100 de ani. Întreaga viață și-a dedicat-o științei, fiind pasionat încă din copilărie de astronomie.
La 19 ani a devenit observator „oficial” al lui Marte, colaborând cu Societatea de Astronomie din Franța.
În același an, a fondat în România prima „Societate astronomică pentru tinerii astronomi”.
S-a stabilit în Franța la 21 de ani (tatăl său era diplomat la Ambasada României din Paris), iar în Franța a continuat cu succes cariera în astronomie.
La 26 de ani, Jean Dragesco a fost recompensat de Societatea Astronomică franceză cu o distincție specială pentru activitatea impresionantă. În același an, tânărul astronom s-a dedicat altor studii, în domeniul protozoologiei, ca biolog profesionist la Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța.
Profesorul
Timp de 36 de ani a fost profesor de optică, fotografie şi cinematografie în domeniul cercetării biologice. Au urmat expediții științifice memorabile, iar în 1967 a primit premiul Academiei de Științe, unul dintre numeroasele obținute pentru contribuția în domeniul fotografiei și cinematografiei biologice.
La 39 de ani, a revenit la prima sa dragoste, astronomia, pe care o va sluji în paralel cu profesia de bază. Au urmat expediții și călătorii memorabile, în Africa și Statele Unite.
În 1995, Cambridge University Press a publicat albumul său de fotografii astronomice „High Resolution Astrophotography”, considerat unul din cele mai reușite din domeniu.
Câteva din fotografiile publicate în acest album sunt expuse astăzi pe culoarul principal al Observatorului din Parcul Carol al Institutului Astronomic al Academiei Române. În anul 2000, Uniunea Astronomică Internaţională a numit asteroidul 12498 JEAN DRAGESCO, informează Ambasada României la Paris.
Vânător-fotograf
„Am cunoscut o mulțime de personalități, dar nici una nu se poate compara cu Jean Dragesco… el a reușit să-și transpuna în realitate toate visele copilăriei”, scria în 2005 Alexandru Marinescu, vicepresedintele Comitetului Român pentru Istoria si Filozofia Știintei al Academiei Române, la Libraria Cărturești, la lansarea albumului de fotografie „Amintirile unui vânotor de imagini în Africa”.
„Pentru a izbuti sa atinga marea performanta, de la infinitul mare la infinitul mic, el a trebuit, in fiecare domeniu, sa perfectioneze sau sa inventeze noi aparate, sa puna la punct tehnici noi. Pe la inceputul anilor ’50, Dragesco a realizat prima „pusca” fotografica, numita ulterior Dragescotar, tot el fiind primul care a folosit flash-ul electronic in fotografia animaliera si cel care a impus utilizarea peliculei de 16 mm in microcinematografie. Totodata, a inventat termenul „vanator fotograf”, preluat de numeroase asociatii de fotografi naturalisti”, a explicat Alexandru Marinescu