Tot atunci a fost descoperit pe scena de la „Cărăbuş” de regizorul Paul Gusti, care l-a dus la Teatrul Naţional în spectacolul „Rodia de aur”. Spectacolul a fost primul de acest gen transmis la Radio,
Horia Şerbănescu, actor de comedie şi de revistă, s-a născut la 16 martie 1924, la Bucureşti.
A jucat pe scena Teatrului din Sărindar (condus de Tudor Muşatescu) şi pe scena de la „Teatrul nostrum”, condus de Dina Cocea. La acesta din urmă a activat ca actor, sufleor, regizor de culise. S-a transferat apoi la Teatrul Victoria.
Primul mare succes al său a fost înregistrat la Grădina Volta Buzeşti, cu piesa „Profesorul de franceză” semnată de Tudor Muşatescu, iar primul cuplu artistic pe care l-a format Horia Şerbănescu a fost cu şi Emil Popescu. Alături de un alt partener de scenă, Radu Zaharescu, actorul a scris istorie la Teatrul de Revistă, identificându-se cu existenţa acestuia din momentul în care a fost lansat de Constantin Tănase, la „Cărăbuş”, iar apoi, cuplul Şerbănescu-Zaharescu a fost cel mai solicitat de Televiziunea Română.
Din filmografia actorului amintim: „Răsună valea” (1949), „Directorul nostru” (1955), „Telegrame” (1959), „Politică şi delicatese” (1963), „Paşi spre lună” (1963), „Mofturi 1900” (1964).
A jucat în spectacolele de teatru „Pe aripile Revistei”, „Vitamina M… Muzica!”, „Horia şi Radu îşi asumă riscul”, „Carnaval la Tănase”, „Ca la Revistă”, „Concertul tinereţii”, „Nepotul domnului prefect”, precizează www.teatrultanase.ro.
A murit la 19 septembrie 2010, la Bucureşti.