După studierea arborelui genealogic al familiei maestrului renascentist Leonardo Da Vinci, cercetători italieni specialişti în genealogie au identificat 14 descendenţi ai marelui artist.
Cercetarea lor este „o sinteză a unor cercetări ce s-au extins pe mai multe decenii, ce aveau obiectivul de a reconstitui arborele genealogic complet şi la zi al familiei Da Vinci”, conform unui material publicat în jurnalul Human Evolution.
Experţii Alessandro Vezzosi şi Agnese Sabato au anunţat că au documentat 21 de generaţii din familia lui Leonardo Da Vinci.
În studiul lor, citat de Agerpres, cercetătorii au şi intervievat descendenţi din familia extinsă a maestrului renascentist, dintre care unii sunt funcţionari, iar alţii sunt oţelari şi meşteşugari, pensionaţi sau încă activi.
Șapte secole
Genealogii au identificat câteva familii pe diferite ramuri ale arborelui genealogic al lui Leonardo.
Istoria completă documentată genealogic a familiei Da Vinci se întinde în prezent pe aproape șapte secole.
În lucrarea lor, cercetătorii au examinat linia de descendenţă paternă pornind de la Michele, un strămoş al lui Leonardo care s-a născut în secolul XIII şi apoi au fost identificate liniile de descendenţă din Michele până la tatăl lui Leonardo, Piero Frosino şi apoi de la Leonardo (născut în 1452) până în ziua de azi – o perioadă de 690 de ani.
De asemenea, au fost folosite documente care atestă alte patru ramuri ale arborelui genealogic ce pornesc de la Domenico, fratele lui Leonardo.