Anunţul a fost făcut de fiica sa. „În noaptea asta, tatăl meu, general (r) Gheorghe Rogoz, a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea dreaptă şi sfântă! Drum lin în lumină şi linişte!”.
S-a înrolat în armată la 17 ani.
„Am descoperit că războiul e ceva care te înfricoşează prin durere şi moarte, lacrimi şi jale, prin victime nevinovate, exoduri masive de populaţie, distrugeri de materiale uriaşe, că este un coşmar care te urmăreşte peste ani şi ani.
Am privit cu mult curaj toate acestea, departe de ţară, pe meleaguri străine, prin gloanţe şi schije, prin moarte. Dorul de ţară, dorul de casă şi de părinţi mi-a insuflat încrederea că trebuie să rezist şi să mă întorc la cei dragi”, povestestea în urmă cu mai mulţi ani veteranul Gheorghe Rogoz.
A refuzat să fie lăsat la vatră
A avut propria sa cumpănă, în Ungaria, unde a fost la un pas de moarte, trezindu-se din morţi abia la spital. După o perioadă de convalescenţă, medicii i-au oferit şansa să plece acasă şi să uite de război, dar nu asta şi-a dorit.
„Mi-au făcut forme să mă trimită în ţară. I-am spus medicului că refuz să plec în ţară, pentru că vreau pe front. Doctorul a ripostat şi a spus că sunt un prost, că mă duc la moarte.
Deşi tânăr, abia pornit pe drumul vieţii, am considerat că trebuie să plec pe front, pentru că e de datoria mea să ofer tot ce am mai sfânt, pentru veşnicia ţării şi onoarea armatei române.
Am primit cinci decoraţii româneşti şi două străine pentru fapte de arme. Vă spun doar una dintre faptele de arme pentru care am luat Crucea Serviciul Credincios. La un atac al trupelor maghiare, s-a rupt linia de front, infanteria s-a retras. Şi soldaţii noştri s-au retras. Eu nu am plecat. Am tras încontinuu cu brandul cu proiectile, până au venit tancurile româneşti.
Dacă nu veneau tancurile, nu mai eram astăzi aici, în faţa dumneavoastră. Unul dintre tancuri a oprit, a ridicat clapa şi m-a întrebat cum mă cheamă. M-am recomandat iar mai târziu am primit decoraţie”, povestea veteranul potrivit vremeanoua.ro.
