În perioada interbelică, numai două guverne au reușit să ducă la capăt mandatul constituțional de patru ani, respectiv guvernele liberale conduse de Ion I. C. Brătianu (1922 – 1926) și Gheorghe Tătărescu (1934 – 1937).
Regele a folosit relativ des puterea sa de dizolvare a camerelor Parlamentului.
Alegeri parlamentare s-au desfășurat în perioada interbelică în noiembrie1919, martie 1920, martie 1922, mai 1926, iulie 1927, decembrie 1928, iunie 1931, iunie 1932, decembrie 1933, decembrie 1937.
De obicei guvernul care organiza alegerile, le şi câştiga cu unele excepţii: în 1919, 1928, 1937.
Ultimele alegeri generale s-au ținut in România interbelică pe 20 și 22 decembrie 1937. În februarie, Regele Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul și a instaurat o dictatură regală.
Constituția din 1923
În conformitate cu Constituția din 1923 atribuția dizolvării Parlamentului aparținea regelui, care o putea exercita fără nici un fel de condiționări exprese în această privință.
Prevederi similare existau și în Constituția din 1866.
De asemenea, Parlamentul se dizolva de drept, ca etapă a procedurii de modificare a Constituției, în cazul în care parlamentarii acceptau de principiu amendamentele propuse, pe baza unui vot care cerea o majoritate calificată de două treimi din numărul parlamentarilor votanți (care trebuiau la rândul lor să fie minim două treimi din totalul parlamentarilor).
