Ultima dorință a cardinalului Mercier, protectorul Belgiei ocupate din Primul Război Mondial

 

Pe 23 ianuarie 1926 era chemat la Domnul cardinalul Désiré-Félicien-François-Joseph Mercier, cunoscut savant Tomist, autor al cărții de success „Originile psihologiei contemporane”.

Cu acel prilej, Emil Pavelescu îi dedica un articol în „Cultura poporului”, pe care-l redăm integral:

S’a stins la Bruxelles, în vârstă de 74 de ani, unul din prinţii bisericei catolice, o figură de prelat venerabil, un apostol al creştinismului, Cardinalul Mercier.

În vremurile de restrişte ale marelui răsboi, Cardinalul Mercier s’a arătat aşa de pregătit moraliceşte încât a înfruntat evenimentele şi oamenii, cu acel stoicism şi aceea siguranţă neclintită în victoria finală, care este caracteristica sufletelor alese.

Familia-i modestă de plugari francezi se refugiază în câmpia valonă pe la mijlocul veacului al 17-lea.

Tatăl său este unul din înfocaţii luptători pentru independenţa Belgiei.

Preot la 22 de ani, fiul său, urcă toate treptele ierarhice pentru a ajunge la cea mai înaltă. Munca, acţiunea, fapta, au fost totdeauna exemplu viu pentru toţi ceice l’au apropiat, pentru seminariştii săi de la Malines şi Universitatea din Louvain, unde, apariţia sa, marchează triumful unei adevărate revoluţiuni scolastice.

Sufletul său de patriot e profund rănit de invazia hoardelor germane în 1914. Puterea de fapt învingătoare a dreptului statornic — fie chiar vremelnic — reprezentată pentru el cel mai odios şi inuman spectacol şi în iubirea pentru credincioşii săi, va găsi el sursă bogată de rezistenţă, în faţa barbarilor.

Pastoralele sale, răspândite din amvonul satelor şi oraşelor, îmbărbătează poporul belgian.

Atrocităţile sunt veştejite în mod public; un minut ideea victoriei finale nu face loc desnădejdii.

„Judecata istoriei — spune el — a dreptului, precum şi justiţia divină, vor forma recompensa răbdărei noastre; răsplata pământească o avem, căci regimul de ocupaţie, cu toate ororile-i este blestemat de lumea întreagă.”

După însăşi mărturisirea foştilor duşmani, el a încarnat Belgia ocupată, al cărei păstor venerat şi ascultat era.

Sub imboldul lui, voinţele şovăitoare sa u întărit în respingerea primejdiei comune, iar insolenţa cotropitorului, s’a izbit de pavăza patriotului creştin, ca un zid, ce nu se poate trece.

Toate aceste calităţi unite cu o modestie care îl făcea să spună că în toată vrednicia-i arătată în vremurile grele ale patriei, nu trebue căutată pentru el nici o glorie, căci oricine ar fi putut proceda la fel, caracterizează această nobilă figură, simbol al patriei sale.

Rolul pe care Cardinalul Mercier îl ocupa în sânul bisericei catolice era foarte însemnat. Calitatea sa îi dedea dreptul să facă parte dintre sfătuitorii Papei, iar în cazul vacanţei Scaunului Pontifical, el lua parte la Conclavul care alege pe succesorul său.

Primatul Belgiei a făcut în timpul războiului o călătorie la Roma, pentru a convinge pe Suveranul Pontif, de utilitatea unei intervenţiuni imediate, care să facă să înceteze dăslănţuirea celor mai barbare procedee războinice, după urma cărora, în special poporul belgian, pătimise aşa de mult.

Ultima sa dorinţă a fost ca înainte de moarte să revadă pe principele moştenitor. Ducele de Brabant era plecat de 6 luni, într’o călătorie în Congo. Cardinalul Mercier a avut mulţumirea de a revedea înapoiat la Bruxelles pe Moştenitorul Regal, al cărui preceptor preţios fusese.

Din înălţimea-i, spiritul Cardinalului Mercier va veghea asupra binelui marei familii creştine, căreia îi închinase întreaga-i activitate, iar ideea de justiţie, pe care el a întrupat-o cu atâta vigoare, va continua să triumfe spre binele constant comun.