Astăzi, graţie progreselor făcute de cibernetică şi programare, computerele de şah reuşesc să îi bată cu regularitate de campioni. Dar omenirea a fost pasionată de ideea automatelor de şah şi de atingerea perfecţiunii absolute în acest joc al minţii cu multe secole înaintea inventării calculatoarelor.
Prima maşină de jucat şah a fost construită de Wolfgang von Kempelen pe care a numit-o „Turcul”.
Inventatorul ungur Johann Wolfgang Ritter von Kempelen de Pázmánd (1734-1804) era un mare admirator al împărătesei Maria Theresa. În anii 1760, Kempelen era unul dintre obişnuiţii curţii de la Viena. Aici, a fost martor al unui număr de iluzionism realizat de magicianul francez François Pelletier care a impresionat-o pe împărăteasă în mod deosebit. Kempelen a decis că trebuie să inventeze şi el ceva care să o încânte pe Maria Theresa.
Aşa a apărut în 1769 „Turcul”, jucător de şah automat capabil să îi învingă pe cei mai buni şahişti ai vremii. Maşinăria consta dintr-un mare dulap de lemn şi o păpuşă de lemn cu aspect uman (mai precis partea de sus: cap, tors şi mâini). Păpuşa era îmbrăcată după moda otomană şi purta pe cap un turban, semănând destul de bine cu unul dintre numeroşii vrăjitori turci care bântuiau prin înalta societate occidentală a vremii.
Dacă deschideai dulapul vedeai un mecanism complicat, dar acesta era unul fals: în spatele său se putea ascunde un jucător de şah veritabil care controla mişcările automatului. Însă opinia publică a descoperit că totul era doar o farsă abia în anii 1860, la o sută de ani de la construirea „Turcului”.
Automatul a fost prezentat la curtea Mariei Thereza în 1770 şi a produs o mare senzaţie. Cu atât mai mult cu cât a învins rapid o serie de nobili cunoscuţi drept abili jucători de şah. De asemenea, „Turcul” a uimit pentru că a rezolvat rapid celebra problemă a „turului calului” (folosind mişcarea tradiţională în formă de L, calul trebuie să ajungă pe toate pătrăţelele piesei de şah, însă numai o singură dată).
De la sfârşitul anilor 1770 la începutul anilor 1800, „Turcul” şi creatorul său au făcut mai multe turnee prin Europa, uimind deopotrivă nobilimea şi prostimea. La moartea lui Kempelen, în 1804, fiul acestuia vinde automatul lui Johann Nepomuk Maelzel împreună cu secretul său, iar „Turkul” va deveni şi mai faimos.
Maelzel l-a angajat pe Johann Baptist Allgaier, un mare jucător de şah austriac pentru a manipula „automatul”.
În 1809, Napoleon Bonaparte l-a provocat pe „Turc”. Duelul a avut loc la Palatul Schönbrunn. Automatul l-a salutat pe împărat cu eleganţă, apoi l-a învins rapid de două ori. Napoleon nu s-a supărat, ci a plecat amuzat de talentul maşinii.
În anii 1820, Maelzel şi „Turkul” au făcut un turneu în America şi au devenit o atracţie populară. Mälzel îl angajase pe William Schlumberger, un alt proeminent maestru, să manipuleze automatul. Mai mulţi inventatori americani au încercat şi ei să construiască maşini de jucat şah, dar au eşuat jalnic.
„Turcul” era atât de popular încât a fost provocat de Benjamin Franklin, el însuşi foarte preocupat de ştiinţă, dar a pierdut meciul. Însă s-a dovedit că „Turcul” nu era invincibil: unul dintre cei care l-au învins a fost Charles Caroll, unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă.
Edgar Allan Poe a fost fascinat de automat, încât a scris în 1836 un eseu cu titlul „Jucătorul de şah al lui Maelzel” în care a încercat să dezlege misterul funcţionării.
Malzel a murit în 1838, iar automatul a fost cumpărat de John Mitchell, doctorul lui Edgar Allan Poe, cu 1400 de dolari la o licitaţie publică din 1840, dar „Turcul” a fost distrus de un incendiu în 1854.
Nimeni nu a ştiut însă că automatul a fost o fraudă până la începutul anilor 1857, când Silas Mitchell, fiul doctorului, a dezvălui secretul „Turcului” într-o revistă de şah numită „Chess Monthly”.
