Una dintre primele măsuri luate de orice dictatură este de a supune liderii religioși, știind că aceștia au puterea de a ține apoi în frâu mari mase de oameni. Comuniștii au procedat întocmai, după preluarea guvernării, la 6 martie 1945 prin Cabinetul Petru Groza. După abdicarea Regelui Mihai, ultimul din structura statului care putea apăra cultele religioase, s-a deschis calea și pentru apariția unor noi reglementări în acest domeniu. Pe 4 august 1948, era publicat decretul 177 ministrului cultelor Stoian Stanciu, pedagog, devenit mult mai târziu membru corespondent al Academiei Române.
Decretul modifica prevederile legale privind ”regimul general al cultelor religioase”.
La primul articol erau mențiuni care par deschise către culte: ”Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă pe tot cuprinsul Republicii Populare Române. Oricine poate să aparțină oricărei religii sau să imbratțișeze orice credinţă religioasă, dacă exerciţiul ei nu contravine Constituţiei, securităţii şi ordinei publice sau bunelor moravuri.”
Ar putea părea un articol de lege conceput după toate regulile ”libertății de conștiință”, dar spre final apare acel ”dacă…” deschizător pentru multele abuzuri care aveau să se întâmple.
Decretul din 1948 merită mai mult decât un material de presă, dar un anumit articol – și anume cel cu numărul 21 – trebuie reprodus, pentru a vedea cum subjugarea cultelor s-a făcut treptat și temeinic:
” Şefii cultelor, precum şi mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii, superintendenții, administratorii-apostolici, vicarii-administrativi şi alţii, avînd funcţiuni asemănătoare, aleşi sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţiune decât în baza aprobării Prezidiului Marii Adunări Naţionale, dată prin decret, la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor. Înainte de intrarea în funcţiune, toţi aceştia vor depune jurământul de credinţă în faţa ministrului cultelor. Formula de jurământ este următoarea:"Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om şi ca cetăţean, Jur de a fi credincios Poporului şi de a apara Republica Populara Română, împotriva dușmanilor din afară şi dinauntru; Jur ca voiu respecta şi voiu face să se respecte de către subalternii mei, legile Republicii Populare Române; Jur că nu voiu îngădui subalternilor mei să întreprindă şi să ia parte şi nici eu nu voiu întreprinde şi nu voiu lua parte la nici o acţiune de natura a aduce atingere ordinei publice şi integrităţii Republicii Populare Române. Așa să-mi ajute Dumnezeu!". Aceasta formula de jurământ este obligatorie şi pentru conducătorii asociaţiilor civile cu caracter religios prevăzute la art. 18. Ceilalţi membri ai clerului aparţinând diferitelor culte, cât şi preşedinţii sau conducătorii comunităţilor locale, vor depune înainte de intrarea lor în funcţiune, în faţa șefilor lor ierarhici jurământul de credinţă după formula următoare:"Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om şi ca cetăţean, Jur de a fi credincios Poporului şi de a apara Republica Populara Română împotriva dușmanilor din afară şi dinăuntru; Jur a respecta legile Republicii Populare Române şi de a păstra secretul în serviciul orânduit de Stat. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”(…)”
Deși pare o idee nouă pentru a îi învăța pe prelați cine conduce, ea i-a fost inspirată lui Stoian Stanciu de articolul 27 din precedenta Lege a Cultelor, din 1928: ”Șefii cultelor (mitropoliții, episcopii, superintendenții etc) aleși sau numiți în conformitate cu statutele lor de organizare, nu vor fi recunoscuți și introduși în funcțiune decât după aprobarea Majestății Sale, Regelui, dată pe baza recomandării Ministerului Cultelor și după depunerea jurământului de fidelitate către Suveran și de supunere față de Constituție și legile țării.”
Jurământul din articolul de mai sus era și el, la rândul său, o ”prelucrare” a celui depus până în martie 1948, între momentul abdicării și apariția unor reglementări adaptate noii forme statale fiind un ”vid legislativ”.
Mai remarcăm un lucru: în legea din 1928, lipsește din lista celor care depun jurământul în fața Suveranului Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, deși poziția era fixată prin lege încă din 1925. În 1948, lucrurile se schimbă prin formularea ”șefii cultelor”, fără nicio excepție.
Foto: Patriarhul Miron Cristea – sursa basilica.ro
