Cum sună? Ca o piesă din anii de aur ai rock’n’roll-ului cântată de-un ceh! De fapt asta și e. Și, în definitiv, dacă un marinar de pe Mississippi crede că e nevoie de un om agitat ca să cânte un cântec ritmat, de ce un ceh nervos nu poate face la fel?
Iar cehul (de fapt, cehoslovacul) filmat acum peste 50 de ani este Karel Gott, considerat de majoritatea criticilor drept cel mai mare star pop de partea aceasta a Cortinei de Fier.
Pe 1 octombrie, la venerabila vârstă de 80 de ani, Karel Gott a murit, măcinat de leucemie. Cehia a decretat doliu și a ordonat funeralii naționale. În România, după 1990, publicul l-a uitat rapid, poate și pentru că în ultimii ani de comunism Gott era printre puțini străini care mai puteau fi ascultați la ”Meridianele cântecului”, ultimul mohican muzical de la TVR, sau la ”Curierul muzical”, cele 10 minute zilnice de la Radio România în care nu auzeai marșuri patriotice. Plus că după 1990 aveam originalele!
Strada Speraței, din Praga
Știrea de acum câteva zile a morții starului de la Praga nu a trecut neobservată în țara noastră, dar, ca să o facă ”mai apetisantă”, Gott era numit ”iubitul Corinei Chiriac”. O găselniță de presă modernă, dar nu departe de adevăr.
Iubita noastră artistă a recunoscut că s-a îndrăgostit de cehul care avea Europa de Est la picioare, în 1973, când ne-a reprezentat țara la un festival în Cehoslovacia. Apoi, timp de zece ani, între cei doi a fost o iubire stranie care se împlinea doar câteva zile pe an, când ea putea pleca peste graniță. În 1983, vraja s-a destrămat și Corina Chiriac a trebuit să-și predea pașaportul. O posibilă explicație ar fi că România nu a vrut să riște ca una dintre cele mai mari vedete să se mărite și să se stabilească în altă țară, chiar dacă era vorba de țara ”soră”, Cehoslovacia.
În 1973, nici situația lui Karel Gott nu era foarte roză și de aici lăsăm cancanurile și considerațiile muzicale pentru a ne ”afunda” în mult mai serioasele dosare ale serviciilor secrete.
Fără macarale în soare
În 1958, Gott era respins la un concurs local, considerându-se că nu are voce. Căzut și la examenul de admitere la Facultatea de Arte, nu-i rămânea decât să se dedice construirii socialismului ca muncitor electrician. Șansa avea să îi zâmbească la un festival muncitoresc. Remarcat de juriu, devine cântăreț la un teatru de estradă al amatorilor, Semafor, dar el ia lucrurile în serios. În 1966 termină Conservatorul. Avea deja o orchestră la dispoziție și multe turnee la activ.
Dacă pentru colegii săi din alte țări muzica ușoară însemna și câte un cântec despre macarale care luceau în soare, în Cehoslovacia era ”deschidere” și Gott cânta jazz, country sau rock’n’roll.
”Respiro” muzical:
În iunie 1967, în cadrul unui turneu memorabil, el este primul est-european care ține un recital la celebrul cazinou The Frontier din Las Vegas! Deși urmărit de serviciile Republicii Socialiste Cehoslovacia, Gott nu face niciun pas greșit și revine din America.
Muzica șenilelor tancurilor rusești
Dar, când revine la Praga, situația nu mai era aceeași. Primăvara de la Praga a însemnat ocuparea țării de trupele Tratatului de la Varșovia, mai puțin România.
Înlocuirea ”reformistului” Alexander Dubcek, care, printre altele, a permis fenomenului rock să se dezvolte, mai ales în jurul ”grupului fraților Svoboda de la Supraphon”, cu Gustav Husak a însemnat blocarea celor mai multe activități artistice.
Documentele desecretizate după căderea Zidului Berlinului arată că solistul Karel Gott, care apucase să guste succesul de talie internațională, nu a prea înțeles noua situație din Praga și a lansat piesa ”Hei, consiliere”, în ale cărei versuri era vorba de un tânăr care se adresează autorităților din orășelul său, cerând ”un strop de Rai pe pământ”. Din acte rezultă că însuși secretarul general Husak a cerut oprirea piesei de la difuzare, spunând că piesa ”seamănă confuzie în rândul tineretului”. Gott afla pe propria piele că Raiul nu există pe pământul unde calcă șenila tancului.
Următoarea piesă lansată în 1970 de Gott îi va aduce din nou necazuri. De data aceasta, un tânăr îndrăgostit dă cu banul ca să afle dacă femeia pe care o iubea îi împărtășea sentimentele. Se consideră că artistul ”își bate joc de moneda cehoslovacă” și este interzis definitiv.
Nu era singurul artist ceh care cunoștea gustul amar al cenzurii. În 1972, se emite Regulamentul numărul 212, ”apocalipsa muzicii”, cum mai este numit. Prin acest document, niciun artist pop, rock sau folk nu avea voie să urce pe scenă dacă nu susținea și un examen scris la marxism-leninism! Peste 3000 de soliști au căzut la test!
Dar, oricum, pentru Gott lucrurile se complicaseră și mai mult.
”Șantajul” cu fuga peste hotare
Din acest moment, apelăm la documente din arhiva serviciului secret est-german, STASI, citate, acum câțiva ani, de Bild.
Pe 30 iunie 1971, Karel Gott trebuia să își încheie un turneu de câteva zile în Germania Federală. Pe 1 iulie, se constată că artistul ”lipsea la apel”!
Imediat se activează serviciul ceh de informații, dar sunt contactați și ”specialiștii în penetrarea RFG”, STASI. Ei au întocmit un dosar de 150 de pagini, urmărindu-l pe Karel Gott.
Pe 3 august este spartă locuința temporară a lui Karel Gott, fiind căutate înregistrări despre care se bănuia că vrea să le folosească pentru a își găsi de muncă. Mama sa, Marie Gottova, este interogată la Praga și așa se află că artistul părăsise apartamentul închiriat și s-a mutat la un hotel din Munchen.
De aici, avea să plece, pe 10 august, la Hamburg, dar avea toate ușile închise din motive de neînțeles. Pe 26 august dă un interviu la Muncher Merkur, în care afirmă clar că vrea să rămână în Germania.
Deja, colegul său, Miloslav Hajek, se destăinuise poliției politice pragheze că ”Gott a rămas în Occident, pentru că melodiile sale nu sunt difuzate în RSCS 9Republica Socialistă Cehoslovacia) și e criticat constant pentru părul lung”!
Dar lucrurile nu erau chiar de simple cum par acum: un artist alege să fugă din Blocul Comunist, în căutarea libertății. Povestea lui Gott seamănă mai mutl cu un șantaj pentru a ise ridica interdicțiile.
Karel Gott era iubit în Germania și Austria, pe ultima chiar o reprezentase cu succes la Eurovision, dar, pe 21 iulie 1971, îi trimite o scrisoare secretă lui Gustav Husak în care îi spune că el nu vrea să facă politică, e preocupat doar de artă și că e supărat că, după ”normalizare”, cum era numită impunerea comunismului prin forța armelor în Cehoslovacia, nu mai era difuzat în țara sa natală. Mai mult, el promite că va păstra cetățenia cehoslovacă, rămânând un promotor al culturii acestei țări. Aflaseră nemții de această scrisoare și din acest motiv nu s-au grăbit cu oferte de angajamente?
Turnee printre ideologii și tabere
Poate că nu ar fi fost iertat, dar Husak avea să afle că Gott avea un admirator puternic al vremii: Leonid Brejnev! Și, în acea perioadă, când Brejnev ura sau iubea ceva, toată omenirea de la Est de Berlin ura sau iubea împreună cu el.
Se pare că, în 1964, în timpul unei vizite făcută lui Alexander Dubcek, pe atunci cei doi fiind prieteni apropiați, Brejnev a ascultat un album al lui Karel Gott și l-a îndrăgit.
Gott e iertat și reprimit în Cehoslovacia. I se organizează turnee, inclusiv unul extrem de lung în URSS.
Se impune o nouă pauză muzicală:
Legăturile lui Gott cu politica nu se opresc aici. În 1977, Cehoslovacia este zguduită de un nou scandal politic: mai mulți intelectuali, printre care și viitorul președinte, Vaclav Havel, semnează Charta 77, un document cu valoare imensă în lupta pentru căderea regimurilor comuniste. Semnatarii plătesc prin izolare, trecerea la ”munca de jos”.
Karel Gott se va număra, însă, printre artiștii anti-chartiști, prin luări publice de poziție. E un gest pe care mulți nu l-au uitat și chiar a fost adus acum în discuție, când s-au decretat funeralii naționale.
Un altul, însă, a contat mai mult. Tot în 1977, Karel Gott a înregistrat o versiune în cehă a cântecului All By Myself, intitulată ”Unde s-a dus de data asta fratele meu Jan”, dedicat memoriei lui Jan Palach, cel care și-a dat foc în stradă ca semn de protest la invadarea Cehoslovaciei!
La acea oră, trupele rusești erau încă în dispozitiv la Praga.
Foto: Wikipedia
