Trăsura funerară a lui Alexandru cel Mare, unul dintre cele mai mari jafuri din istorie!
La sfârșitul anului 321 î.Hr., a fost pus în aplicare un complot plănuit cu grijă, care avea să declanșeze ani de conflicte sângeroase între războinici rivali.
Ținta operațiunii a fost carul funerar al lui Alexandru cel Mare, conceput ca un templu mobil în miniatură și împodobit cu aur.
Izbucnirea războiului: prima lovitură
Ptolemeu și Perdiccas erau în conflict. Primul era noul guvernator al Egiptului, iar cel de-al doilea era regentul atotputernic al imperiului lui Alexandru, a cărui autoritate se întindea teoretic din Afganistan până în Marea Egee.
Amândoi știau că războiul dintre ei era aproape inevitabil. În loc să aștepte, Ptolemeu a urmărit să-l provoace pe Perdiccas în propriile sale condiții – un atac preventiv. Era un risc uriaș, dar guvernatorul credea că trebuie să și-l asume dacă voia să aibă vreo șansă de a obține victoria.
La sfârșitul anului 321 î.Hr., trăsura funerară a lui Alexandru cel Mare se îndrepta spre vest, din Babilon spre Mediterană. Perdiccas, care staționa atunci în Pisidi, în centrul Anatoliei, cu armata regală, dorea ca trupul marelui cuceritor să fie mutat în Macedonia. Întoarcerea cu trupul regelui în patria sa, și cu armata regală în spate era o chestiune esențială a marelui său plan de preluare a tronului.
Dar Ptolemeu avea alte idei, el dorea ca trupul să ajungă în Egipt și se pregătise din timp pentru acest lucru. Conlucrând cu Arrhidaeus, generalul care comanda escorta cortegiului, și cu Archon, guvernatorul Babilonului, au aranjat să deturneze trăsura și să strice planurile imperiale ale lui Perdiccas.
La sfârșitul anului 321 î.Hr. planul a fost pus în mișcare. După ce au ajuns în Siria, Arrhidaeus, împreună cu trăsura funerară s-a îndreptat spre sud, către Egipt. Furtul era în fază incipientă.
„Cursa” către Egipt
Hoții aveau un avans destul de mare, dar viteza nu era un lux la acea vreme. Chiar și cu cea mai bună „suspensie” pe care anticii au creat-o, înaintarea marii trăsuri era foarte lentă.
Nu a trecut mult timp până când Perdiccas a primit vești despre noul traseu al carului. Acesta a trimis în urmărire o echipă specială cu arme ușoare. Scopul său era să recupereze trăsura și încărcătura sa prețioasă – cu forța, dacă era necesar.
În sudul Levantului, forțele trimise de Perdiccas au ajuns din urmă trăsura, dar aveau să fie dezamăgiți, deoarece în calea lor se aflau sute de mercenari puternic înarmați. Anticipând că Perdiccas va încerca să recupereze carul funerar, Ptolemeu se pregătise cu o armată pentru a întări escorta și pentru a descuraja orice forță inamică.
Se spune că Ptolemeu a făcut acest lucru nu pentru a oferi carului o primire militară demnă de marele cuceritor, ci pentru a se asigura că furtul va decurge fără probleme.
Sosirea armatei lui Ptolemeu s-a dovedit a fi crucială pentru succesul jafului. În ciuda eforturilor lor, forța de recuperare a lui Perdiccas s-a dovedit a fi insuficientă pentru a face față inamicului lor mai bine înarmat.
Ptolemeu, Arrhidaeus și catafalcul s-au îndreptat spre Egipt; trupul lui Alexandru a fost înmormântat la Memphis, probabil în sarcofagul vacant al ultimului faraon egiptean Nectanebo al II-lea. Acesta nu avea să mai părăsească niciodată Egiptul.
Ptolemeu știa că acțiunile sale ar fi provocat represalii. Și așa a fost. Cu marele său plan dat peste cap, Perdiccas a jurat să se răzbune pe Ptolemeu. Au fost întocmite imediat planuri pentru a revendica trupul prin forță. Aceasta a fost scânteia care a declanșat Primul Război al Succesorilor.
Bustul lui Ptolemeu I Soter, aflat la Luvru
