Timp de patru ani, între 1970 şi 1974, militari şi civili s-au luptat cu natura pentru construirea a ceea ce a devenit şoseaua circulabilă, aflată la cea mai înaltă altitudine din România, 2.042 m, inaugurată oficial la 20 septembrie 1974, informează stiri.tvr.ro.
“Drumul printre nori”, așa cum este supranumit Transfăgărășanul, măsoară aproximativ 151 de kilometri, începe din comuna Bascov, din județul Argeș, trece prin fața Hidrocentralei Vidraru, apoi urcă spre Cetatea Poenari, trece de barajul Vidraru, ajungând la Cascada Capra.
Trecerea de la Capra la Bâlea Lac este făcută prin Tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, de aproximativ 887 de metri, situat la cea mai mare înălțime (2.042 de metri), iluminat electric și ventilat natural cu o înălțime de aproximativ 4,4 metri, lățime de 6 metri si un trotuar de un metru.
Trei milioane de tone de rocă au fost dislocate cu ajutorul a 6.000 de tone de dinamită, pentru realizarea lui, scrie RADOR.
Transfăgărășanul a fost descris drept cel mai spectaculos drum din lume de către Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii emisiunii ”Top Gear”.
Cel mai frumos drum din lume
Şi tenismanul ceh Tomas Berdich l-a vizitat în urmă cu câteva zile şi s-a declarat încântat de privelişte. „Ai avut absolută dreptate, Jeremy Clarkson, este cel mai frumos drum din lume”, a scris sportivul din Cehia pe contul său de Instagram, unde a și postat o imagine cu Transfăgărășanul.
Pentru majoritatea, ideea construirii unui drum peste Munții Făgărașului i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Realitatea este că existau schițe și planuri realizate înainte de 1960, care conțineau detaliile unui drum care trecea printre Munții Făgărașului, scrie transfagarasan.info.
Proiectul a fost abandonat, deoarece bugetul de atunci nu suporta o asemenea cheltuială, dar ideea a fost reluată după finalizarea lucrărilor la Hidrocentrala de la Vidraru, mai scrie sursa citată.
În 1968, după invadarea Cehosolovaciei, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit realizarea unui drum strategic, care să lege Muntenia de Ardeal, explică stiri.tvr.ro.
Astfel, specialiştii au fost trimişi să studieze la faţa locului posibilitatea construirii unei căi de acces care să taie Munţii Mehedinţi şi pe cei ai Cernei, astfel încât, în cazul unui atac, Armata să aibă mai multe variante de a ajunge în Transilvania.
După câteva luni, în 1969, planurile s-au schimbat şi a apărut ideea unui drum peste Munţii Făgăraş, un drum naţional cu două benzi, adaugă sursa citată.
La 10 martie 1970, soldatul Gheorghe Epure a deschis, cu escavatorul, drumul pentru punctul de plecare al Transfăgărăşanului.
Acesta a fost momentul în care a început o lungă şi anevoioasă confruntare între om şi natură. Peste 50.000 de civili şi militari, târnăcoape, răngi, lopeţi, materiale explozive, frânghii, centuri de siguranţă şi buldozere au luat cu asalt muntele, mai scrie stiri.tvr.ro.
Conform datelor oficiale, pentru construcția Transfăgărășanului au fost dislocate 3 milioane de tone de rocă, au fost folosite 6.520 de tone de TNT, 290.000 de metri cubi de material pentru zidărie, 3.573 de tone de ciment, 24.000 de ancore, 1.750 de metri de tuburi confecționate din beton, 4.100 de metri de țeavă, 50 de tone de confecții metalice, 89 de tone de oțel beton, 129 de tone de plase sudate, 14.200 de metri pătrați cofraje, 6.900 de metri cubi de nisip, 6.000 de metri cubi de pietriș, 3.000 de tone de cribluri, 740 de lămpi pentru iluminat; 41.000 de metri cubi de rocă au fost escavați și s-au folosit 20 de tone de TNT pentru construcția tunelului Capra-Bâlea.
Transfăgărășanul are 833 de podețe, 28 de viaducte și peste 800 de curbe.
Este un drum spectaculos, cu suişuri şi coborâşuri, trecut în toate pliantele turistice ale României, un drum despre care se spune că merită “făcut” măcar o dată în viaţă.
Este cu atât mai special, cu cât, în cei patru ani cât a durat realizarea lui, mulţi civili li militari au murit sub bolovani, sub maluri de pământ surpate, în prăpăstii sau sub poduri prăbuşite.
Un astfel de eveniment nefericit a avut loc la 8 iulie 1970, când sub podul de peste pârâul Alunişului au murit caporalul Cornel Florea Munteanu, sergentul Damian Dimitrie Laza, Gheorghe Elena Ursu, soldat Vasile Pavel Negrea, soldat Ilie Sanda, fruntaş Nicolae Alexandru Turtuba, fruntaş Simion Cut. În urma unei ploi torenţiale, natura dezlănţuită a luat cu ea cele şapte vieţi.
Într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, prilejuit de ceremonia militară şi religioasă din 20 iulie 2009, pentru dezvelirea plăcilor comemorative de la cele două monumente de pe Transfăgărăşan, ”Poarta Geniştilor” şi ”Poarta Întâlnirii”, se arăta că ”aproape 40 de morţi şi tot atâţia răniţi au constituit jertfa pe care Munţii Făgăraş au cerut-o pentru făurirea acestui drum al înălţimilor ce impresionează prin măreţie şi spectaculozitate”, scrie AGERPRES.
Cele două monumente marchează momentele cele mai grele pe care le-au avut de înfruntat militarii genişti, în realizarea acestui drum montan.
Ziarul ”Scânteia” din 17 iunie 1971, consemna: ”Muntele se împotriveşte straşnic. Umblă o vorbă pe aici: pui un sac de azotat de amoniu şi ies două căşti de praf! Astă-iarnă, o subunitate s-a bătut o lună de zile cu o creastă prin care trebuia să taie făgaş. Uneori, înainta o jumătate de metru pe zi! Locului i-au spus ‘Poarta Geniştilor”’.
Despre al doilea monument, ”România Liberă” din 21 septembrie 1974, arăta că pe o placă de bronz ”prinsă în stânca rămasă din dizlocare pe o o buză de prăpastie” erau scrise următoarele: ”În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două unităţi de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărăşan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, ostaşii genişti au denumit acest loc ‘Poarta Întâlnirii”’, relatează AGERPRES.
Site-ul transfagarasan.info vine cu o serie de informații ușor diferite.
Potrivit acestuia, Ceaușescu ar fi descoperit planurile din 1960 și ar fi hotărât construirea unui drum cu o singură bandă, care se asigure preluarea masei lemnoase a pădurilor Făgărașilor și o rutp între sudul și centrul țării.
La lucrări s-au alăturat lucrători civili, atrași în special de salariul consistent la acea vreme, de aproximativ 6.000 de lei.
În 1971, Ceaușescu ar fi schimbat planurile și drumul a devenit unul național, cu două benzi. În plus, zona ar fi trebuit să devină o stațiune a sporturilor de iarnă, cu pârtii de schi, de bob, patinoare și hoteluri.
Dar proiectul s-ar fi împotmolit, din cauza lipsei acute de fonduri. Transfăgărășanul înghițise bani cu lopata, mai scrie sursa citată.
Tot transfagarasan.info scrie că lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în 1973, dar condițiile meteo nefavorabile și greutatea traseului au amânat finalizarea cu un an.
Drumul a fost inaugurat la 20 septembrie 1974, în prezența lui Nicolae Ceaușescu. Inițial, , ruta alpină ar fi trebuit să poarte numele său, dar acesta ar fi refuzat, și astfel numele a devenit Transfăgărășan, mai scrie transfagarasan.info.
Poveştile despre sacrificii, lacrimi şi pierderi de vieţi omeneşti sunt strânse în multe cărţi, una dintre ele scrisă chiar de un localnic din Arefu, Dodica Dobrin – “Legende din satul soarelui – Locuitorii din împărăţia norilor”. El a fost singurul fotograf care a importalizat lucrările la Transfăgărăşan, “metroul munţilor”.
„M-a verificat colonelul de Securitate Manole. Eram singurul autorizat să fac fotografii. Au murit mulţi acolo. Se întâmpla foarte des să fac poze la soldaţii şi la minerii care lucrau, iar când mă duceam să le duc pozele, ei nu mai erau, muriseră. Se ţineau de mână să nu-i ia vântul”, a declarat acesta.
