Născută pe 8 decembrie 1542, moștenitoarea Stuarților devine regină a Scoției după numai trei zile, când tatăl ei, Iacob al V-lea, moare.
Regența este asigurată de mama sa, Maria de Guise, ai cărei frați erau centrul partidei catolice și anti-engleze de la curtea Franței.
Ei obțin ca mica regină să fie căsătorită cu fiul cel mare al regelui Henric al II-lea, viitorul Francisc al II-lea.
Când abia împlinise vârsta de șase ani, Maria este îmbarcată pe o corabie spre Franța. Nimerind într-o curte rafinată, prințesa, devenită adolescentă, atrage atenția și elogiile lui Ronsard.
Maria se căsătorește cu Delfinul în 1558 și semnează un act secret prin care se angajează să cedeze Franței drepturile sale asupra Scoției și ale Angliei, dacă ar fi să moară fără copii.
Urcarea pe tron a soțului ei, Francisc al II-lea, în 1559, sporește influența familiei de Guise la curte. Urmează o perioadă de rivalități și mai aprinse între Guise și partida protestantă, care vor da naștere la lungi și sângeroase războaie religioase.
Însă Francisc al II, având o sănătate fragilă, moare la vârsta de 17 ani, pe 5 decembrie 1560, după mai puțin de doi ani de domnie.
Tânăra regină trebuie să se întoarcă – fără mari regrete – în țara sa natală.
Maria Stuart regăsește un regat sfârtecat de disensiunile politice și religioase.
Poporul fusese cucerit de farmecul unui predicator auster, John Knox. Preot catolic, trecut la Reforma anglicană, apoi la calvinism, el întemeiază în Scoția o biserică reformată națională, fără cler, nici ierarhie, Biserica Presbiteriană.
În fiecare parohie, credincioșii își aleg singuri pastorul, scrie Hérodote. La vârful statului, pastori, burghezi și nobili stau laolaltă.
Acest peisaj, atât de diferit de curtea dinastiei de Valois, este descoperit cu uimire de Maria Stuart, revenită acasă.
Tânăra regină își atrage curând mânia lui John Knox.
Colac peste pupăză, în ciuda numeroaselor oferte de căsătorie din partea unor mari prinți străini, Maria se lasă sedusă de farmecele vărului său, lord Darnley, un catolic.
Proastă alegere. Chipeșul lord nu ratează nici o ocazie de a-și umili soția, atrăgându-și ura unanimă a aristocrației.
Maria își ia ca amant un mărunt muzician italian, David Rizzio. Era mai mult decât putea suporta curtea. O conspirație, încurajată în secret de Darnley, se sfârșește cu asasinarea lui Rizzio, în brațele amantei sale regale, în timpul unei cine romantice.
Trei luni mai târziu, pe 9 februarie 1567, lord Darnley moare la rândul său într-un atentat cu bombă, la doar câteva zile după nașterea moștenitorului său, viitorul Iacob al VI-lea, despre care gurile rele afirmau că este fiul lui Rizzio.
Maria se recăsătorește aproape imediat cu instigatorul la crimă al lui Darnley, contele de Bothwell, oferind astfel un pretext de revoltă pentru nobilimea protestantă.
Detronată de supușii săi scoțieni, ea abdică în beneficiul fiului său. După zece luni de surghiun în fortăreața din Loch Leven, ea reușește să fugă călare în Anglia, în mai 1568.
Se plasează imediat sub protecția verișoarei sale, regina Elisabeta I, din dinastia Tudor, căreia nu îi recunoscuse niciodată legitimitatea.
Elisabeta este fiica regelui Henric al VIII-lea și nepoata lui Henric al VII-lea. Regele Scoției, Iacob al V-lea, tatăl Mariei Stuart, fusese fiul Margaretei Tudor, fiica lui Henric al VII-lea și soră a lui Henric al VIII-lea.
Elisabeta I era deci verișoară de gradul I cu Iacob al V-lea și verișoară de gradul II cu fiica acestuia, Maria Stuart.
Temându-se de o răscoală a catolicilor englezi, regina Angliei o închide pe incomoda sa verișoară. În închisoare, timp de douăzeci de ani lungi, Maria se implică în numeroase comploturi urzite de papistași, care doreau să o aducă pe tron.
Consilierii Elisabetei sunt îngrijorați de pericolul reprezentat de Maria, într-un moment în care se prefigura un nou război cu Spania catolică.
Sir Francisc Walsingham, șeful poliției, îi întinde prizonierei o capcană, prin intermediul unui provocator care o atrage într-un așa-zis complot împotriva reginei.
Maria Stuart își dă în scris acordul și îi sfătuiește chiar pe complotiști cum să o ucidă pe regină.
Dovada irefutabilă îi atrage condamnarea la moarte prin decapitare.
Camera Comunelor cere executarea ei imediată. După multe ezitări de a vărsa sângele verișoarei sale, Elisabeta semnează totuși ordinul de execuție.
Urcând spre eșafod, Maria își regăsește curajul și demnitatea. Călăul, neîndemânatic, are nevoie de trei lovituri de secure pentru a reuși să-i secționeze capul.
După ce și-a învins toți dușmanii, dar lipsită de moștenitor direct, regina Angliei lasă coroana fiului Mariei Stuart cu lordul Darnley, regele Scoției, Iacob al VI-lea.
În 1603, la vârsta de 37 de ani, acesta devine și rege al Angliei sub numele de Iacob I, instaurând dinastia Stuart.
Istoria are umor.
