Asta în comparație cu ce se întâmpla până atunci despre care am scris AICI.
Iată câteva exemple.
Eugène Sué, pentru Jidovul rătăcitor, a primit 100.000 de franci; pentru Misterele Parisului, 160.000 de franci.
Dumas-tatăl a câştigat, cu Cei trei mușchetari şi Contele de Monte Cristo, 200.000 de franci.
Victor Hugo (foto) a luat pentru Mizerabilii 400.000 de franci. El a lăsat în urmă o avere de șapte milioane.
Thiers, pentru Istoria Revoluției, a încasat 200.000 de franci.
Eug. Scribe, cu piesele sale, şi-a strâns o avere de 400.000 de franci.
George Sand câştiga 40.000 de franci pe an.
Din contră, Beranger a cedat operele sale pentru 800 de franci rentă viageră.
Piesa Doamna Angott a fost cumpărată de la autorul ei, pe atunci
necunoscut, cu 600 de franci, şi a adus Teatrului Veseliei (Théâtre de la Gaité) 500.000 de franci.
După Emile de Girardin, autorii, în 1835, se împărţeau în cinci categorii:
1) Acei ale căror lucrări se vindeau până la 2.500 de exemplare, fiecare volum fiind plătit de la 3 la 4000 de franci. Numai doi autori aveau acest noroc: Victor Hugo și Paul de Kock;
2) Acei al căror tiraj mergea până la 1500 de exemplare şi care primeau de la 2000 la 2500 de franci. Ei erau patru: Balzac, Sué, Janin şi Soulie;
3) Acei ai căror tiraj atingea 1200 de exemplare şi care primeau de la 1000 la 1200 de franci. Alphonse Karr era din numărul acestora;
4) Acei care, pentru 600 până la 800 de exemplare, primeau 500 de franci erau 12. Printre care și Alfred de Musset;
5) În sfârşit, acei care, pentru mai puţin de 500 de exemplare, primeau de la 300 de franci, ca Gauthier .
