”Teroriștii navali” și ultima vizită a lui Ceaușescu în Iran

 

Sfârșitul lunii decembrie 1989. Zile cumplite în care, intrat într-o agonie galopantă, regimul comunist din România a încercat să supraviețuiască trăgând în propriul popor. Dar, chiar în acele zile în care lumea se prăbușea în jurul lui, Ceausescu a lăsat totul baltă și a plecat în ultima și cea mai scurtă dintre vizitele lui externe, cea din Iran. Probabil că, atunci, nici el și nici noi, nu am înțeles că „timpul nu mai are răbdare ”. La două zile după ce a revenit în țară, a urmat celebra scenă a decolării de pe sediul CC al PCR. Iar după încă trei zile, el și nevastă-sa piereau ciuruiți de gloanțe în cazarma din Târgoviște.

„Antemergătorii”

 Contrar majorițătii „ excursiilor” externe ale lui Ceaușescu, cea din Iran a fost foarte scurtă: a început la 18 decembrie 1989 și s-a încheiat pe 20.

Dar „antemergătorii”, cei care au avut misiunea de a pregăti vizita oficială  au pornit la drum pe rând, cu mult înainte.

Securiștii și angajații MAE au plecat cu avionul, în „primul val” la 9 decembrie, iar specialiștii în comerț exterior, pe 12.

Au făcut escală la Istanbul, de unde au ajuns la Teheran, tot pe calea aerului.

Doar  traseul unui ziarist de la Agerpress a fost mai complicat. Plecat la 13 decembrie, el a trecut mai întâi pe la Moscova, unde a fost găzduit peste noapte la Ambasada României.

La Teheran a ajuns abia a doua zi, pe 14 decembrie. În declarația sa, Ivanici nu a pomenit nimic despre ciudatul ocol făcut pe la Moscova, într-o perioadă extrem de delicată pentru regimul comunist.

Este drept că nici anchetatorii nu s-au arătat prea curioși în privința acelui episod, despre care nu l-au întrebat absolut nimic.

 Teroriștii navali 

De ce s-a dus Ceaușescu în Iran? Ce a făcut acolo? Atunci nu s-a aflat mare lucru. A existat doar un  comunicat oficial sec. Iar  asta a declanșat o veritabilă avalanşă de zvonuri care de care mai ciudate. 

La o zi după execuția soților Ceauşescu, printre bucureştenii care erau convinși că se războiesc cu „teroriştii superinstruiţi, care trag din orice poziție”, a apărut un zvon terifiant, în ton cu avalanşa de diversiuni lansate pe toate canalele posibile: un vapor sosit în Portul Constanţa a adus un grup de mercenari, „angajaţi ”  de Ceauşescu în cursul vizitei sale oficiale în Iran.

Adevărul, pe care puțină lume l-a bănuit atunci era cu totul altul. „Musulmanii ”  erau români sadea, iar fioroșii „luptători ”  erau doar niște slujbași, nu dintre cei mai importanți, ai regimului de la Bucureşti.

Plecați la Teheran, pe post de „antemergători ”, ei au avut misiunea de a pregăti vizita lui Ceauşescu. Reveniţi în ţară la 26 decembrie, cu motonava „Târgu-Neamţ ”, toţi au fost luaţi în primire de procurorii din Constanţa, care, puşi în mişcare de poveştile cu „mercenari” de peste mări şi ţări, i-au şi arestat.

Declarațiile date de „teroriştii navali” alcătuiesc ceea ce anchetatorii au numit  „Dosarul T-Iran ”. Un dosar care, deşi a fost ignorat foarte multă vreme, oferă informații detaliate privitoare la acest episod straniu, petrecut în ultimele zile de viaţă ale „Măreţului Cârmaci ”.

Dosarul „ T-Iran ”

În decembrie 1989, Cristian Teodorescu  era angajat al Ministerului de Externe, atașat la Direcția Relații lV.

Bun cunoscător al limbii farsi (persană), el a plecat la Teheran pe 9 decembrie 1989.

O dată cu începerea vizitei oficiale, Teodorescu a fost translatorul tuturor discutiilor care au avut loc atunci.

În această calitate, a stat alături de Ceaușescu la toate întâlnirile oficiale:  „Am participat la convorbirile cu președintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, cu ministrul de Externe Ali Akbar Velayati și cu vicepreședintele Masud  Roghani Zanjeni, șeful delegației iraniene la Comisia Mixtă de Cooperare Economică. Am tradus și în cele trei runde de convorbiri particulare avute de Ceaușescu cu Rafsanjani ”,  a relatat el atunci când a fost audiat în dosarul  „T-Iran ”. 

„ În cursul întrevederilor s-au discutat generalități privind colaborarea economică româno-iraniană și aspecte ale situației politice internaționale, în special a celei din Europa răsăriteană. Apoi am însoțit delegația oficială la acțiunile protocolare și la vizitele la obiective economice și social culturale din Teheran”, a mai spus el.  Așadar, nici pomeneală de tratative privitoare la angajarea unor luptători care să acționeze în sprijinul regimului comunist român.

Zvonuri

În primele zile ale Revoluției a circulat și zvonul că Nicolae Ceaușescu s-ar fi dus în Iran ca să-și pună averea la adăpost.  Astfel de zvonuri s-au bazat pe relațiile strânse pe care liderul de la Bucuresti le-ar fi avut cu regimul de la Teheran.

Adevărul este că bunele relații, care existaseră pe timpul şahinşahului Reza Pahlavi erau, deja, de domeniul trecutului.

În decembrie  89, ateul Ceaușescu nu se mai bucura de simpatie, iar relațiile sale cu ayatolahii  erau mai de grabă reci.

Privitor la  vreun scop ascuns al vizitei oficiale, colonelul Mihai Bucuci, un alt membru al delegației române, a declarat la audieri: „Cu privire la vizitele făcute de dictator în străinătate, informez că nu am cunoștință despre intenția sa de a face depuneri de valori la diferite bănci. ”  

 În schimb, fostul securist Bucuci a descris detaliile unui „protocol ” la scară mică, „șpăgi  ” mărunte, menite mai curând să câștige bunăvoința: „Cunosc că se aduceau prin protocolul de stat diverse cadouri. De regulă, pentru șeful statului gazdă erau obiecte de cristal sau porțelan ori băuturi scumpe. Pentru personalul de deservire, agenți de securitate, bucătari, operatori, șoferi, erau obiecte cu valoare mai mică, precum fețe de masă de artizanat, tișlaifăre, cămăși ori cravate”.

Certat de iranieni

Privitor la pretinsa bunăvoință a iranienilor, ziaristul Ioan Ivanici a relatat un episod rar întâlnit într-o vizită la cel mai înalt nivel.

Episod în cursul căruia, încălcând uzanțele diplomatice, oficialitățile locale au ținut să-i arate șefului de stat român că nu se bucură de prietenia lor necondiționată.

Ivanici a relatat întorsătura neașteptată pe care a luat-o a doua rundă de convorbiri oficiale cu Rafsanjani.

În loc să fie continuate convorbirile pe teme internaționale, asa cum se convenise cu o zi înainte, șeful statului iranian a cerut să fie informat în legatură cu evenimentele de la Timișoara.

Plin de aplomb, Ceaușescu a răspuns că este vorba doar despre niște zvonuri, știri false răspândite de agențiile de presă și că problemele acestea, chiar dacă ar fi adevărate, privesc poporul român.

Atitudinea lui arogantă nu a impresionat pe nimeni. La plecarea delegației oficiale, 30 dintre ambasadorii străini acreditați la Teheran au refuzat să vină la aeroport, în semn de protest față de cele întâmplate la Timișoara.

A fost o altă încălcare a protocolului diplomatic cu care Ceaușescu nu se mai întâlnise în cariera lui de șef de stat.

Sub presiunea presei străine

Audiat, și el,  în dosarul ,,T-Iran ”,  ziaristul Ioan Ivanici le-a relatat anchetatorilor câteva episoade legate de „relațiile” lui Ceausescu cu ziariștii străini, curioși să afle amănunte legate de situația din țară și mai ales de la Timișoara.

Motiv pentru care șefii delegației române s-au zbătut să contracareze informatiile din presa străină.

Ivanici relatează: „Dimineața am fost cu grupul de presă la cele două momente oficiale care au avut loc: depunerea coroanei de flori la mormântul lui Khomeini și vizita la IRAN Hidro și la Muzeul Coroanelor. Aflând prin intermediul agențiilor internaționale despre ororile de la Timișoara, l-am informat pe consilierul Constantin Mitea că agențiile străine comentează pe larg acele evenimente. Mi-a spus că nu este adevărat, că sunt încercări de a prezenta nefavorabil situația din România. Tot miercuri dimineața Hârjeu și gen. Neagoe mi-au cerut să le spun ce comentează agențiile internaționale. Le-am prezentat atât poziția lui Nemeth, primul-ministru al Ungariei, cât și a unui adjunct al ministrului maghiar de Externe, poziții exprimate în interviuri la Radio Viena și Radio Moscova, preluate de agențiile internaționale și într-un comentariu al BBC. Le-am spus că, potrivit acelor declarații, ar exista dovezi că la Timișoara s-a tras în populație și că au murit sute de oameni, iar alte sute au fost rănite. Răspunsul a fost că sunt, pur si simplu, scorneli și invenții și că nu trebuie acordată nici o atenție acestor comentarii, că se va merge acasă și se va lua o poziție. Cât am fost la Teheran am fost întrebați de reprezentanți ai presei iraniene dacă este adevarat că la Timișoara a avut loc  o manifestație înăbușită în sânge. Le-am spus că nu cunosc nimic în plus față de cele aflate pe agențiile internaționale. Am mai precizat că era greu de crezut că un șef de  stat care avea asemenea probleme acasă ar pleca din țară”.

Ivanici relatează că autoritățile iraniene au evitat totuși să-l pună pe Ceaușescu în situația penibilă de a da piept în mod direct cu reprezentanții presei străine.

„Am aflat că au existat cereri ale ziariștilor străini, aflați la Teheran, care solicitau să-i ia interviuri lui Ceaușescu în legatură cu evenimentele de acasă. În aceeași ordine de idei, precizez că, deși partea iraniană dorea ca acei doi șefi de state să facă declarații presei la aeroport, partea română a convins gazdele ca acestea să se facă imediat după semnare, la palatul prezidențial, doar în prezența presei iraniene și române”, spunea el.

Atunci, din delegația oficială destul de numeroasă care l-a însoțit pe Ceaușescu în Iran au făcut parte și reprezentanții unor importante firme de stat românești.

În plus există informații că aceștia au încheiat contracte consistente în diverse domenii de activitate ale economiei și industriei.

Ceea ce nu s-a mai aflat niciodată este cine au fost „beneficiarii” post-decembriști ai acelor contracte. Dar, cu siguranță că și aceia s-au numărat printre cei care au pus bazele economice ale actualului capitalism românesc.