Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Teorie și practică în procesul colectivizării
Articole online

Teorie și practică în procesul colectivizării

colectivizare

Tezele lui Marx și Lenin despre ,,transformarea socialistă a agriculturii” nu s-au bazat pe experimente științifice prealabile de ordin socio-economic, fiind pure constructe teoretice, niciunul dintre teoreticienii structurilor colectiviste neavând studii de agricultură sau origini rurale.

Teorie și practică în procesul colectivizării

Tezele pe care s-a fundamentat experimentul colectivizării au fost utopii în urma cărora aproximativ 100 de milioane de țărani au resimțit acut trecerea la sistemul agrar colhoznic. Comunismul nu a funcționat ca o structură monolitică. Pe tot cuprinsul spațiului unde regimul comunist s-a instituit au existat diverse tactici și metode pe care autoritățile le-au întrebuințat pentru a-și impune controlul asupra societății. URSS a căutat în primele etape ale preluării controlului de către partidele comuniste să se implice masiv, mai ales pentru că în unele state, precum România, nu exista o bază socială puternică.

PCdR avea o susținere aproape insignifiantă, în partid fiind înscriși aproximativ 1000 de membri la sfârșitul războiului

De aceea, a fost necesară o recrutare masivă, fără aplicarea unor criterii ideologice, numărul membrilor sporind până la 800.000. Această tactică a fost mai apoi criticată, Ana Pauker fiind considerată principalul vinovat.

În România, colectivizarea agriculturii a anulat consecințele celor trei reforme agrare din 1864, 1921 și 1945, exploatarea și desfășurarea muncii agricole realizându-se de-a lungul perioadei comuniste în sensul concentrării, a comasării terenurilor în vederea practicării unei agriculturi pe suprafețe întinse cu mijloacele oferite de mecanizarea modernă. Alături de modificarea și reconfigurarea manierei de a munci pământul, prin eliminarea treptată a proprietății private și înlocuirea ei cu cea de stat și colectivă, colectivizarea agriculturii a generat și o reorganizare, forțată, a relațiilor sociale și culturale în mediul rural.

Prin destructurarea gospodăriilor individuale, structurile tradiționale, bazate pe criterii de avere și de proprietate, au fost anulate. Partidul-stat, prin promovarea luptei de clasă la sate, a semănat ură și discordie în sânul satelor românești și a permis comiterea unor abuzuri crase, proprietarii înstăriți, chiaburii în terminologia comunistă, fiind principalele victime ale proiectului de inginerie socială aplicat de regim. În același timp, s-a operat la cristalizarea unei noi ierarhii, decidenții politici locali fiind desemnați în funcție de raporturile cu puterea politică raională, regională sau centrală.

Noua putere politică locală a fost recrută din rândurile țărănimii sărace, președinții Sfaturilor populare, ai GAC-urilor și a altor organizații având marele atu al dosarului favorabil. În plus, categoria țărănimii sărace nu a suportat cote și impozite usturătoare precum proprietarii înstăriți. Desigur, au existat și cazuri în care sistemul nu a putut pătrunde țesătura de relații sociale tradiționale, țărănimea săracă solidarizându-se de multe ori cu țărănimea mijlocași și chiaburimea.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola