Important: fragmentele boldate (îngroșate) ne aparțin, celelalte sunt extrase dintr-un articol din noiembrie 1985, când Războiul Rece domina relația Republicii Socialiste România cu Statele Unite.
Suma promisă de CIA
Articol apărut în 10 noiembrie 1985, intitulat ”Defectorii: CIA și-a încălcat promisiunile”, semnat de Roy Gutman, corespondent din Washington pentru Garden City Newsday.
”La cinci ani după ce au defectat în Statele Unite, doi foști oficiali din blocul sovietic vorbesc cu amărăciune de felul în care Agenția Centrală de Informații (CIA n.n.) s-a ocupat de ei și susțin că i-a încurajat și apoi i-a abandonat.
Nicolae Horodincă și Nicola Traian, amândoi români, lucrează la ora actuală în Statele Unite pe funcții mult sub nivelul abilităților, inteligenței și educației lor. Horodincă, fost consilier de presă și relații publice la ambasada de la Washington, acum repară mașini electronice de scris. Traian, fost șef de stație de informație la ambasadă, muncește la o firmă de import-export. Fiecare câștigă aproximativ 15.000 de dolari pe an.
Niciunul nu are cetățenie americană și nici nu mai are vreo relație cu CIA. Horodincă spune că niciodată nu a primit suma umflată de CIA care i-a fost promisă. Traian a încercat să ”re-defecteze” anul trecut în România. Și-a retras ultimele economii, și-a luat nevasta și cei doi copii la Viena și a cerut vize de la guvernul României. Familia a fost refuzată și s-a întors în Statele Unite.”
Poveștile celor doi sunt deopotrivă șocante, dramatice și presărate cu secvențe care ar stărni râsul dacă n-ar fi vorba de situații de viață și de moarte. În primul rând, pentru trădare, cei doi erau condamnați la moarte în Republica Socialistă România, iar Direcția de Informații Externe a Securității se ocupa cu punerea sentințelor în aplicare pe întreg mapamondul. În al doilea rând, în anii Războiului Rece, principala spaimă a serviciilor era că adversaul i-ar putea ”penetra”, oferindu-le trădători falși care doar culegeau informații și apoi ”re-defectau”.
Să luăm, pentru o mai bună înțelegere a articolului din presa americană de acum 34 de ani, primul caz. Căpitanul DIE Nicolae Horodincă (foto din deschiderea acestui articol, alături de soție și copil), trimis în SUA sub acoperirea de secretar III la ambasada noastră, a defectat în 25 februarie 1980. Șansele sale de a mai face carieră în DIE și minister erau minime, pentru că era considerat un apropiat al generalului Ion Mihai Pacepa, așa că în acea zi, împreună cu soția sa și cu copilul lor, în vârstă de numai câteva luni, s-a prezentat la poarta unei unități militare și a cerut azil politic. Astea erau pe atunci gesturi care nu lăsau loc la multe interpretări. Erau considerate trădare.
Supravegherea defectorilor nu aduce promovări
”Mărturiile lor aruncă puțină lumină asupra dezvăluirii de săptămâna trecută când Vitalie Yurchenko, unul dintre cei mai înalți oficiali din KGB care au cerut azil în State în ultimele decenii, a anunțat că se întoarce în Uniunea Sovietică.
Comitetul de anchetă al Senatului pe probleme de servicii secrete a făcut o cercetare de un an asupra modului în care se ocupă CIA de defectori, după ce reclamațiile făcute de Horodincă și Traian – care și-au schimbat numele – au ajuns la urechile publicului. În 1982, după un raport făcut asupra procedurilor CIA și a aranjamentelor financiare cu cei doi români, președintele comitetului Robert Simmons spunea: ”În opinia noastră, climatul pentru defectări este răcit de procedurile CIA”.
Puține lucruri s-au schimbat. Unii dintre funcționarii CIA care s-au ocupat de cei doi români au fost schimbați, dar nu și metodele.
”Principala problemă este că doar mediocrii se ocupă de problemele astea. Nu este o zonă propice pentru promovări” a spus Simmons, care este acum profesor la Yale. ”În armată, doar cei care au avut funcții de comandă promovează. În secțiunea conspirativă a CIA, nu poți niciodată să avansezi de la GS-12 la GS-13 dacă nu racolezi agenți activi. Să administrezi defectorii nu îți va aduce o promovare”.
De fapt, Agenția are de administrat permanent doar un număr mic de defectori. Raportul Senatului spune că din 1969 până în 1982 aproximativ 150 de ofițeri de informații, diplomați și alți oficiali străini au cerut azil politic în Statele Unite.”
Din articol reiese că, la doi ani după ce reclamațiilor lor fuseseră știre națională în SUA, Horodincă și Traian au ieșit cu noi declarații datorită scandalului iscat de Yurchenko. În noiembrie 1985, Vitalie Yurchenko era numele de pe buzele tuturor, indiferent de care parte a Cortinei de Fier te aflai. Înalt oficial al KGB, Yurchenko a cerut azil politic în Roma. Preluat de CIA, în noiembrie 1985, el fuge de sub supravegherea unui agnet și se refugiază la ambasada URSS. El acuza că nu a fugit de bună-voie în Italia, ci fusese drogat de agenți și răpit.
Serviciul din CIA la care făcea referire reclamația era Defector Program, specializat în debrifarea spionilor și în depistarea spionilor infiltrați prin metoda ”defectării”.
Trecutul îi urmărește pe defectori
”Horodincă și Traian susțin amândoi că personalul CIA și-a încălcat promisiunile de a asigura aranjamente confortabile și asistență pentru ca românii să se adapteze vieții din State. Ei spun că, atunci când și-au făcut publice plângerile, CIA a reacționat tăind orice ajutor. Ei spun că ăsta e doar un exemplu despre cum Agenția profită de vulnerabilitatea lor, de persoane care și-au trădat țara și au căutat o altă viață în Statele Unite.
Horodincă a spus vineri: ”Atâta timp cât te consideră o persoană fără alternativă nu te respectă”. ”Ești la cheremul lor. Pot să te omoare ușor. Este o bătălie a orgoliilor. Ești singur împotriva întregii găști”.
Horodincă a defectat în martie 1980 (de fapt, pe 25 februarie 1980 n.n.). El a amintit cu amărăciune că oficialii Agenției au spus anchetatorilor Congresului care se ocupau de cazul său că ”este instabil mental, un mincinos patologic, leneș și că nu dorea decât să se îmbogățească”. ”Nu am cerut decât o slujbă”, a spus el acum.
Horodincă, în vârstă de 39 de ani, este absolvent de Drept în România și are o specializare în afaceri Est-Vest. În SUA, după ce a studiat patru ani la un liceu public din Virginia de Nord, a obținut o diplomă de electrician și și-a găsit o slujbă ca reparator de mașini electrice de scris la o mare companie. Nu poate obține cetățenia americană decât după ce va sta 10 ani în State.
Trecutul îl urmărește. Acum șase luni, a mers să repare niște mașini la sediul FBI din Washington, așa cum mai făcuse de multe ori în ultimele 18 luni. De data asta a fost oprit la poartă. ”Am așteptat 15 minute. Apoi mi-au spus: ”Nu mai avem nevoie de serviciile dumneavoastră”. ”
Traian, în vârstă de 36 de ani, a defectat în noiembrie 1979 (corect, pe 6 decembrie 1979 n.n.). S-a înțeles cu CIA dar după doi ani de așteptare și-a angajat un avocat care să-l reprezinte. La început, CIA a insistat ca el să fie supus unor noi teste cu detectorul de minciuni. El spune că testele erau ținute în locații diferite. Nu avea reprezentant legal și susține că operatorul detectorului încerca intenționat să-l înfurie ca să fie confuz. Agenția a informat apoi Comitetul senatorial de anchetă că Traian a fost dovedit ca necinstit. CIA nu a comentat atunci cele două cazuri.”
Locotenentul-major Nicola Traian (foto sus) defectase, tot de la ambasada din Washington, unde lucra sub acoperire, pe 6 decembrie 1979, el cere azil politic. În martie 1980, în România era deja condamnat la moarte. Cazul său a fost puțin special, în ciuda deciziei judecătorești de confiscare a averii, soției și copiilor săi, rămași în țară, li se lasă lucrurile personale și jucăriile. Nicola a defectat în timpul unei misiuni puctuale, de a preda documente la ambasadă.
Cât costa un spion român și cât valora unul sovietic
”Traian a încheiat o înțelegere modestă, așa cum o caracteriza avocatul său, de 20.000 de dolari sau mai puțin, incomparabilă ce cea de un milion de dolari invocată de Yurchenco, Traian investind suma într-o casă. Dar nu a fost în stare să plătească ipoteca și a pierdut casa.
Când a încercat să se întoarcă în România, în vara lui 1984, el le-a spus cunoscuților că nu își putea găsi o slujbă decentă. S-a întâlnit la Washinton cu oficiali de la ambasada României, dar nu a primit viză pentru familia sa. Așa că, disperat, a zburat la Luxemburg cu Icelandic Airlines, apoi cu un tren au ajuns la Viena. Și aici li s-a refuzat viza. Mai târziu, Traian a aflat de la rudele din România că ar fi avut o soartă cruntă dacă i s-ar fi permis întoarcerea în țară.
Horodincă, a cărui soție s-a întors în România și s-a recăsătorit și al cărui fiu trăiește acolo, plănuiește să rămână în State ”pentru a realiza tot ce pot aici”. Dar spune că că nu ar avea nimic de pierdut dacă s-ar întoarce.
Spune că are două regrete. Primul este că nu și-a angajat imediat un avocat. Al doilea este că a stat. ”Trebuia să fac la fel ca Yurchenko. A rămâne aici este o problemă de supraviețuire. Am supraviețuit, dar la cel mai de jos nivel al supraviețuirii”.”
Închei amintind că la puține zile după cererea de azil politic făcută de Horodincă, soția sa, Cristina l-a părăsit. Pe 4 martie 1980, ea este pe aeroport, încercând să ajungă în România. I se face rău, e internată în spital, dar apoi pleacă din nou spre țară.
PS În 2012, Traian Nicola publică o carte extrem de bine scrisă, ”La revedere, Dracula! Povestea unui defector din Transilvania”, în care descrie în culori sumbre și bine-meritate viața din anii comunismului.
Foto Cristina Horodincă ;i Emilian Traian Andreescu, lui Eduard Ovidiu Ohanesian.
Foto Traian Nicola de la Filme-Cărți.
