Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Stuka, teroristul zburător al lui Hitler
Articole online

Stuka, teroristul zburător al lui Hitler

Bombardierele în picaj Ju-87 Stuka au distrus 70% din clădirile din orașul polonez Wielun, în ciuda faptului că localitatea nu avea obiective militare.

Acest avion, spre deosebire de bombardierele obișnuite interbelice, putea să intre în picaj controlat, având astfel ținta mereu în vizor și trimițând bombele cu o precizie mult mai mare decât ar fi făcut-o oricare alt bombardier clasic.

S-a observat că, pe lângă efectul devastator care îl produceau bombele, sunetul avionului în picaj producea un efect de teroroare psihologică asupra liniilor inamice. Ulterior aceste aparate au fost dotate cu sirene pentru a spori efectul.

La începutul anilor 1930, asul piloților germani din Primul Război Mondial, Ernst Udet, a fost impresionat de avioanele americane F11C Goshawk pe care le-a văzut efectuând bombardamente în picaj.

După ce a aderat la Partidul Nazist în 1933, a importat două Goshawks și a insistat ca noua Luftwaffe să dezvolte un bombardier în picaj.

Inginerul Hermann Pohlmann de la compania Junkers a conceput un monoplan cu două locuri cu tren de aterizare fix,

În ciuda utilității tactice a lui Stuka, aceste avioane au fost asociate de la început cu atacuri teroriste asupra civililor.

În 1938, trei modele de pre-producție Ju-87A au fost „testate la luptă” în Spania, atacând sate fără valoare militară, ucigând 38 de civili.

În Franța, Stukas a atacat coloane de refugiați fără apărare.

Pilotul preferat al lui Hitler, Hans-Ulrich Rudel, a susținut că zburând cu Stuka a distrus 519 de tancuri, a scufundat cuirasatul Marat și a doborât 52 de avioane.

Dar momentul în care ele au șocat lumea a fost la invadarea Franței și a Țărilor de Jos, când, deși la sol germanii au fost depășiți numeric, totuși Luftwaffe a obținut ceva foarte important, supremația aeriană, astfel putând lovi din plin inamicul cu bombardiere în picaj, în timp ce tancurile eliminau ce mai rămânea.

Ceea ce a uimit la aceste avioane era acuratețea în acțiunile lor, pentru atunci remarcabilă. Erau un fel de artilerie zburătoare, mult mai precisă și cu o rază mult mai mare.

Spre deosebire de alte bombardiere în picaj, avioanele Stuka se îndreptau spre sol sub un unghi real de 90°accelerând de la 410 km/h la 540 km/h (maximum de viteză era de 600 km/h) și parcurgând astfel 1.370 m. Avionul era dotat cu un sistem prin care, în funcție de distanța față de pământ, se semnala pilotului (prin aprinderea pe bord a unui indicator) că va ieși automat din picaj.

Astfel, coborând încă 450 m, pilotul era supus unei accelerații care îl făcea să fie expus la o forță de 6 ori mai mare decât greutatea sa (forță de 6g).

Producția acestor avioane a atins un maxim în anul 1943 când au fost trimise o serie și în România.

Sursa AICI

 

Registration

Aici iti poti reseta parola