Criza iraniană, una dintre primele ciocniri dintre SUA și URSS, de după război, își are originile în anul 1942. Atunci, Iranul a semnat un acord prin care trupelor britanice și sovietice li se permitea accesul în această țară pentru a proteja zăcămintele de petrol de un posibil atac al germanilor.
Trupele americane au ajuns și ele curând în Iran. Tratatul din 1942 statua că toate trupele străine trebuie să se retragă în termen de șase săptămâni de la sfârșitul războiului.
Totuși, în 1944, atât Marea Britanie cât și Uniunea Sovietică au început să exercite presiuni asupra guvernului de la Teheran pentru a obține concesiunea unor terenuri petrolifere. Apoi, și sovieticii au început să ceară același lucru.
În 1945, situația petrolului continua să rămână neclară, însă războiul se apropia de sfârșit, iar atitudinea Statelor Unite față de Uniunea Sovietică s-a schimbat radical.
Noua administrație a lui Harry Truman, care a venit la putere după decesul lui Franklin D. Roosevelt, în aprilie 1945, a decis că nu poate avea încredere în sovietici, din cauza tendințelor expansioniste ale acestora.
În consecință, Washingtonul a adoptat o politică de „duritate” la adresa fostului său aliat de război.
Iranul a devenit un test al acestei noi politici. Sovieticii au decis să intervină în Iran. Temându-se că britanicii și americanii conspiră pentru a refuza Rusiei propria sferă de influență în Iran, sovieticii vin în ajutorul unui grup rebel iranian din regiunea de nord a țării.
La începutul lui 1946, Statele Unite se plâng la Națiunile Unite în legătură cu situația din Iran și îi acuză pe sovietici că se amestecă în treburile unei națiuni suverane.
Pe 2 martie 1946, când a expirat data limită pentru retragerea trupelor străine din Iran, conform acordului din 1942, sovieticii au rămas pe loc. Se năștea prima criză internațională gravă de după război.
O confruntare diplomatică majoră a fost evitată când sovieticii au anunțat pe 25 martie 1946 că își retrag forțele în decurs de șase săptămâni.
Președintele Truman s-a lăudat că amenințările sale cu o confruntare armată și-au făcut efectul, însă acest lucru este puțin probabil, notează History.
URSS și Iranul ajunseseră între timp la o înțelegere prin care se acorda sovieticilor o concesiune petrolieră. Cu această promisiune, sovieticii au crezut că nu mai au de ce să nu se țină de cuvânt, retrăgându-și trupele din Iran în aprilie 1946.
Însă, aproape imediat, guvernul de la Teheran denunță acordul petrolier cu Moscova și, cu ajutorul consilierilor americani, zdrobește revolta din nordul țării.
Furia lui Stalin a fost grozavă, însă s-a abținut să încerce o nouă aventură militară în Iran, de teama unei escaladări a conflictului cu Statele Unite și cu Marea Britanie.
