Strălucita revanșă a dacilor, după bătaia încasată de la Alexandru Macedon

 

Venirea în fruntea dacilor a lui Dromihetes, care, după cum scrie CC Giurescu, „poate fi pus pe același plan cu marele Burebista și cu eroicul Decebal”, va schimba raporturile de forță cu macedonenii.

Raidul făcut de Alexandru Macedon la nord de Dunăre, în anul 335 înainte de Hristos, nu va fi uitat de daci (sau geți). Roata istoriei se va învârti curând. Dromihetes îi va aplica o elegantă dar cu atât mai dură corecție lui Lisimah, urmașul lui Alexandru Macedon,

Conflictul dintre Lisimah și Dromihetes a izbucnit din cauza pretențiilor celui dintâi de a se extinde pe țărmul stâng al Dunării, dar și ale regelui get, care revendica cetățile de pe malul dobrogean.

„Au fost mai multe lupte, toate nefericite pentru regele macedonean, relatează Constantin C. Giurescu în Istoria Românilor. Într-una din ele, întâmplată probabil prin 300 înainte de Hristos, a căzut prizonier însuși fiul lui Lisimah, tânărul Agatocles.

Eleganța lui Dromihetes

„Regele get s-a purtat însă foarte bine cu el – o anticipare a celor care aveau să se întâmple opt ani mai târziu cu însuși tatăl prizonierului, ba l-a trimis chiar, după câtva timp, îndărăt la Lisimah, cu daruri «în nădejdea – spune istoricul grec Diodor din Sicilia – de a căpăta înapoi prin omenia asta pământul pe care i-l răpise Lisimah».

„Regele macedonean voia cu tot dinadinsul să-și întindă stăpânirea la nordul Dunării. De aceea, după ce-și rotunjise regatul prin cuceriri în Asia, el pregătește o armată importantă – cifra de 100.000 de oameni a istoricului grec Polynaios e totuși, se pare, exgerată – și pornește, în anul 292 înainte de Hristos, împotriva lui Dromihetes.

„Provizii nu-și luase destule crezând că va găsi la dușman. Armata macedoneană trece Dunărea și înaintează în interiorul țării, unde începe în curând a suferi de foame și de sete. Geții – așa cum vom face și noi mai târziu – arseseră, se vede, totul în calea năvălitorilor.

„Situația armatei lui Lisimah devine critică, el însuși e sfătuit de prieteni să fugă, dar refuză. În cele din urmă, geții îl înconjoară și-i iau pe toți prizonieri.

Tatăl năvălitor

„Dromihetes s-a purtat și de data aceasta frumos cu cei prinși. Pe Lisimah îl întâmpină – ne spune izvorul grec – cu mare respect, îl numește «tată», și-l conduce împreună cu familia sa în orașul numit Helis.

„Aici, geții cer zgomotos uciderea regelui macedonenilor. Dromihetes le spune însă că e mai bine să-l lase în viață, fiindcă astfel le va da, din recunoștință, cetățile care au fost mai înainte ale lor; iar pe de altă parte, dacă piere Lisimah, se va ridica un alt rege în locul lui și va veni desigur cu mai multă mânie împotriva lor.

Masă săracă, masă bogată

„În fața acestor argumente, geții cedează. Se face apoi un mare banchet. Macedonenilor li se servește ceva deosebit. Într-o sală mare, având pe jos covorul regal luat ca pradă de război de la Lisimah, se așază o masă de argint, cu vase și cupe tot de argint; mâncărurile sunt din cele mai bune.

„Geții, în schimb, stau alături pe paie, la niște mese de lemn; mănâncă mâncăruri simple – puține legume și carne – din vase de lemn și beau din pahare de lemn sau de corn de vită.

„În toiul ospățului, Dromihetes umple cel mai mare dintre cornurile de băut și se adresează lui Lisimah, pe care-l numește încă o dată «tată», întrebându-l: ce masă i se pare mai regească, a macedonenilor sau a geților?

„A macedonenilor, firește, răspunde Lisimah.

„Dacă e așa, de ce ți-ai lăsat toate ale tale, atât de strălucite, ca să vii în sărăcia noastră?

„A recunoscut atunci Lisimah greșeala făcută, a făgăduit că pe viitor va fi prieten și aliat și că nu va uita binele făcut al lui Dromihetes. Iar acesta a primit cu dragoste făgăduiala macedoneanului, și-a luat îndărăt cetățile pe care i le răpiseră oamenii lui Lisimah și l-a eliberat pe regele Macedoniei cu cinste.

„Un istoric și arheolog grec, Pausanias, afirmă că Lisimah i-ar fi dat lui Dromihetes și pe fiica sa de soție.”