Deținând șefia guvernului din 1979 până în 1990, Thatcher a fost cel mai longeviv prim-ministru britanic din secolul XX.
Iată mai jos 10 aspecte mai puțin cunoscute din biografia ei, așa cum sunt ele menționate de History.
1. S-a născut într-un apartament sărăcăcios deasupra băcăniei tatălui său
Margaret Hilda Roberts, cea căreia i se va spune „Doamna de Fier”, a fost fiica unui băcan și consilier local, devenit ulterior primar în orășelul Grantham din Anglia.
Apartamentul micuț de deasupra magazinului situat pe colț al tatălui său, în care fetița a crescut, nu avea apă curentă, încălzire centrală și nici toaletă.
2. Înainte de a se lansa în politică, a fost cercetătoare în alimentație, creând mai multe feluri de înghețată
Deși a visat dintotdeauna să facă politică, Thatcher avea o diplomă în chimie la Oxford, în 1947. După o perioadă la o companie de mase plastice, a lucrat în cercetare alimentară la J. Lyons and Co., unde a făcut parte dintr-o echipă care a găsit o metodă pentru a mări cantitatea de aer injectată în înghețată, astfel încât să poată fi fabricată cu mai puține ingrediente și la un preț mai mic.
Descoperirea a dus la brevetarea înghetatei moi, distribuită în toată Marea Britanie sub marca Mr. Whippy.
3. A pierdut primele două alegeri legislative
Thatcher a fost una dintre primele femei președinte a Asociației Conservatoare de la Universitatea Oxford și a dobândit notorietate în Partidul Conservator la scurt timp după ce și-a luat diploma.
La 24 de ani, a fost cea mai tânără candidată pentru un loc în Camera Comunelor, în alegerile din 1950. Adoptând sloganul „Votați bine pentru a păstra ce a mai rămas”, Thatcher a fost nevoită să facă față unei bătălii acerbe printre muncitori, dat fiind că districtul Dartford simpatiza mai mult cu laburiștii.
Deși învinsă, ea a atras atenția și elogiile presei pentru că a tăiat o parte importantă din voturile obținute de laburiști.
A pierdut din nou la Dartford, în 1951, însă în cele din urmă a obținut un loc în parlament după ce a candidat în cartierul conservator Finchley din nordul Londrei, în 1959.
4. În timpul studiilor la Drept, a născut doi gemeni
După ce s-a măritat cu omul de afaceri, bogat și divorțat, Dennis Thatcher, Margaret a renunțat la cariera sa științifică.
„Pur și simplu nu îmi plăcea să stau atât de mult timp în laborator”, declara ea într-un interviu din 1987. „Doream să am o muncă mai apropiată de oameni.”
Cei doi soți au avut gemeni, Mark și Carol, în 1953, iar în anul următor, Thatcher a devenit avocat specializat în drept fiscal.
5. A fost poreclită „Hoața de lapte”
Înainte ca un ziar sovietic să o numească „Doamna de Fier”, după un acid discurs anticomunist ținut în 1975, porecla lui Thatcher a fost una mai puțin flatantă.
În timp ce era secretar de stat pentru Educație, în 1970, a pus capăt unui program de distribuire gratuită de lapte pentru elevii cu vârste între 7 și 11 ani, pentru a respecta promisiunile Partidului Conservator de a reduce cheltuielile.
Opozanții politici și presa au poreclit-o atunci „Hoața de lapte”, iar ziarul The Sun a numit-o „Cea mai antipatică femeie din Marea Britanie”.
6. Nu credea că va apuca să vadă o femeie devenind premier în Marea Britanie
„Nu va exista o femeie premier în timpul vieții mele”, declara ea pentru Finchley Press în 1970. „Populația masculină are prea multe prejudecăți.”
Cinci ani mai târziu, îi lua locul fostulului premier Edward Heath ca lider al Partidului Conservator, devenind prima femeie care conduce un partid politic britanic important, iar în 1979 s-a dovedit că a greșit profeția, devenind prim-ministru.
7. Sir Laurence Olivier a avut un rol important în ascensiunea ei
Cu câteva luni înainte de alegerile din 1979, Gordon Rice, consilierul lui Thatcher, era îngrijorat că alegătorii vor considera vocea candidatei sale prea ascuțită.
Din întâmplare, l-a întâlnit pe Laurence Olivier într-un tren, iar maestrul i l-a recomandat pe profesorul său vocal de la Teatrul Național din Londra.
Thatcher a urmat un curs intensiv pentru a-și coborî vocea și a-și perfecționa tonul calm și autoritar, care a ajutat-o atât de mult în cariera politică.
8. A fost premierul britanic cel mai longeviv din secolul XX
După ce și-a dus partidul la victorie în 1979, a fost realeasă în 1983 și 1987.
Când a demisionat din fruntea guvernului și a Partidului Conservator, în 1990, în urma unor dezbinări în sânul formațiunii politice din cauza unei taxe electorale controversate și a opoziției sale față de aderarea la Uniunea Monetară Europeană, mandatul său durase exact 11 ani și 209 zile.
Acest lucru o făcea cel mai longeviv premier după Lord Liverpool, care se aflase în fruntea guvernului între 1812 și 1827.
9. A fost la un pas de moarte într-un atentat terorist IRA
Pe 12 octombrie 1984, o bombă cu ceas plasată cu săptămâni mai înainte de Patrick Magee, membru al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a explodat în Grand Hotel din Brighton, unde Partidul Conservator organizase conferința sa anuală.
Explozia a provocat distrugerea băii de la apartamentul lui Thatcher, însă premierul se afla într-o cameră alăturată, astfel că a scăpat nevătămat.
Bomba a ucis cinci persoane, inclusiv un parlamentar.
Deși echipa de securitate a avertizat-o pe Thatcher să revină imediat la Londra, ea a insistat să își susțină discursul după explozie, conform programului.
„Faptul că suntem adunați aici, șocați, însă calmi și determinați, este un semn nu doar că atacul a eșuat, ci și că toate tentativele de a distruge democrația prin terorism vor eșua”, le-a spus ea în discurs celorlalți membri ai partidului.
10. Ziua lui Thatcher este sărbătorită anual în Insulele Falkland
În aprilie 1982, Argentina a invadat Insulele Falkland, o colonie britanică puțin populată din Atlanticul de Sud, revendicată de ambele țări.
Drept răspuns, Thatcher a trimis la o distanță de 15.000 de kilometri o flotă impresionantă, care a reluat controlul asupra insulelor două luni mai târziu.
În fiecare zi de 10 ianuarie, insulele Falkland sărbătoresc ziua lui Thatcher, în amintirea vizitei triumfale a acesteia, în 1983, după război.