Spionul miop și grăsuț al lui Hitler (II) – Bomba din arhivele germane

 

În vara anului 1942, olandezul Walter Koehler s-a predat autorităților americane, afirmând că a fost trimis ca spion de naziști. După cum am văzut în Partea I a articolului, FBI a început să transmită rapoarte inofensive în Germania, ca din partea lui Koehler. Nici o informație despre proiectul bombei atomice americane nu a fost trimisă. […]

În vara anului 1942, olandezul Walter Koehler s-a predat autorităților americane, afirmând că a fost trimis ca spion de naziști.

După cum am văzut în Partea I a articolului, FBI a început să transmită rapoarte inofensive în Germania, ca din partea lui Koehler.

Nici o informație despre proiectul bombei atomice americane nu a fost trimisă. Nici măcar rapoarte false. Deși spionii sovietici și americanii cu simpatii comuniste reușiseră să transmită secrete nucleare în Rusia, nu există nici o dovadă că vreo astfel de informație a ajuns în Germania.

Însă serviciile germane erau foarte mulțumite cu ce primeau de la FBI, ca din partea lui Koehler.

Și FBI era foarte mulțumit de ceea ce se petrecea. Germanii păreau să înghită tot: stratagema funcționa perfect. Hamburgul i-a transmis felicitări lui Koehler pentru munca sa precum și urări de Crăciunul și Anul Nou, în 1944 și 1945.

Agenții federali au răspuns, transmițând la rândul lor urări de la mulți ani.

Cu superioritate, americanii își puteau chiar permite să fie agreabili cu omologii germani.

Stratagema a continuat de-a lungul întregului război. În primăvara lui 1944, Koehler a informat Hamburgul că „un anumit număr de divizii blindate și de infanterie”, care trebuiau inițial trimise în Marea Britanie, pentru a pregăti Ziua Z, erau deturnate spre Mediterana, pentru o „operațiune specială”.

De prisos să spunem că această operațiune nu a existat. Era o informație falsă, concepută atent pentru a-i induce în eroare pe germani.

Hoover, un director fără griji

În acest timp, Walter Koehler părea perfect încântat să stea degeaba și să lase FBI-ul să trimită informații false în numele său. El și soția sa trăiau confortabil într-un hotel din New York, primind o alocație din banii primiți de la germani, care fuseseră confiscați de americani.

Unii dintre agenții federali însărcinați să-i supravegheze pe cei doi Koehler nu aveau încredere totală în aceștia. Soții păreau să aibă mai mulți bani decât cei alocați. Dar nimeni nu ar fi putut spune de unde i-au obținut.

În plus, păreau cam prea obscuri și misterioși pentru o pereche de simpli refugiați politici olandezi. Însă erau doar bănuieli. Nimeni nu avea vreo dovadă.

Directorul FBI, J. Edgar Hoover nu își făcea asemenea griji. Era încântat că folosea un spion german în folos propriu. Mulțumirea sa era atât de mare încât a scris propria sa versiune într-un articol. „Spionul care l-a păcălit pe Hitler” a apărut într-o revistă americană din 1946.

În articol, Hoover îl numea pe Walter Koehler „Albert van Loop” și descria cum el personal și FBI au înșelat serviciile germane transmițându-le tot felul de informații false.

Potrivit lui Hoover, cacealmaua Koehler „a reușit total”.

Între alte realizări, el afirmă că a înșelat înaltul comandament german în privința orei și locului debarcării în Ziua Z. Koehler/van Loop ar fi făcut tot ce i-a cerut Hoover, deși „cu pistolul la cap”.

Ceva nu se potrivește

Povestea lui Hoover a fost singura versiune a afacerii Walter Koehler timp de mai bine de 25 de ani, scrie National Interest. În anii 1970, după moartea lui Hoover în 1972, scriitorul american de origine maghiară Ladislas Farago a descoperit dosarul lui Koehler din Germania.

Farago căuta o carte privind serviciile de informații naziste în Al Doilea Război și a găsit dosarul în arhivele de război germane.

El a recunoscut anumite semnale ale lui Koehler plecând de la articolul lui Hoover. Însă a remarcat că erau mult mai multe mesaje decât cele 115 semnale trimise de agenții FBI în numele lui Koehler. Ceva nu se potrivea.

Dosarele germane repertoriau de două ori mai multe mesaje primite de Hamburg decât FBI pretindea că a trimis.

Pe 4 martie 1944, FBI a notat că au fost transmise mesajele cu numerele 63, 64, 65.

Însă dosarul german preciza că Koehler trimisese până atunci 137 de mesaje. Unele dintre ele aveau un cod complet diferit de cifrare față de cel de la stația din Long Island.

Era clar că Walter Koehler lucrase pe la spatele FBI. Agenții federali trimiseseră mesajele lor la Hamburg, iar Koehler pe ale sale.

Koehler nu îl păcălise pe Hitler. Îl păcălise pe Hoover și FBI.