Bilanțul FBI împotriva spionilor și sabotorilor este perfect, insista Hoover (foto). Activitățile clandestine ale inamicilor au fost „ținute sub control” de-a lungul războiului și nici un „secret militar” nu a fost scos clandestin din țară de agenți germani și japonezi.
Hoover se înșela. Timp de aproape doi ani, un agent german a trimis sute de rapoarte de la un emițător secret din New York către diferite contacte din Germania. Și nimeni din FBI, inclusiv Hoover, nu l-a descoperit.
Un agent în adormire în orașul care nu doarme niciodată
Agentul care a reușit să trimită toate aceste informații, de sub nasul FBI, poate fi numit oricum, dar nu un superspion, scrie National Interest.
Era un cetățean olandez de 51 de ani, pe nume Walter Koehler, un omuleț grăsuț, chelios și miop, cu ochelari cu rame groase și dantură stricată.
Deși avea o oarecare pregătire în spionaj, Koehler își datorează măcar o parte din succes șansei dar și înfumurării lui Hoover.
Koehler fusese ales să meargă în Statele Unite într-o misiune de spionaj în special datorită antecedentelor sale tehnice și inginerești.
Serviciile secrete germane știau că oamenii de știință americani făceau de o vreme experimente privind fisiunea nucleară.
Articole din revistele științifice americane, dar și din ziare de mare tiraj, precum New York Times, descriau energia atomică în termeni generali și vorbeau despre potențialul său militar.
Un spion german, Alfred Hohlhaus, expediase și el o serie de rapoarte despre cercetările nucleare americane și informațiile pe care le putuse obține despre programul atomic.
În treacăt fie spus, și Hohlhaus operase fără ca FBI-ul lui Hoover să bage de seamă. Luftwaffe era foarte interesată să afle cât de aproape sunt Statele Unite de realizarea bombei.
Pentru a afla, serviciile de informații germane au decis să îl trimită în America pe Walter Koehler. Koehler studiase ingineria și era în general descris ca un spion tehnic. El lucrase pentru serviciile secrete germane și în timpul Primului Război Mondial. Aceasta îi conferise câțiva ani de experiență practică în spionaj.
Pe lângă bagajul tehnic și experiența sa, Koehler petrecuse și câțiva ani în Statele Unite. Fusese agent în adormire de la sfârșitul anilor 1930 până în 1941.
Koehler a fost chemat în Germania în 1941 din cauza unor nereguli în contabilitate. Superiorii săi doreau să știe de ce nu putea da socoteală pentru unele fonduri care îi fuseseră atribuite pentru cheltuieli de „funcționare”.
Probabil că explicațiile oferite de Koehler au fost satisfăcătoare: nu a intrat la închisoare.
După ce a fost ales pentru o nouă misiune, Koehler a urmat un curs intensiv de fizică nucleară, care să-l familiarizeze cu bazele energiei atomice și cu termenii tehnici ai acesteia.
În vara lui 1942, a fost trimis la New York via Madrid. S-a decis să meargă împreună cu soția. Prezența doamnei Koehler făcea parte din deghizare. Nimeni nu ar fi crezut că un omuleț grăsuț de vârstă medie și nevasta lui dolofană ar putea fi spioni germani.
Cei doi Koehler aveau nevoie de vize pentru a intra în Statele Unite. Acestea puteau fi solicitate la Madrid. Au ajuns cu trenul în capitala Spaniei. Acolo Koehler s-a prezentat la consulatul american pentru a cere permisiunea de a intra în țară.
La început, procedura a fost normală, de rutină. Nimeni nu a sesizat că documentele de identitate furnizate de serviciile de informații germane erau false.
Totuși, atunci când Koehler s-a așezat pentru a fi chestionat de un membru al personalului consulatului, el a rupt rutina și l-a lăsat pe tânărul funcționar cu gura căscată.
„Sunt spion german”
Koehler i-a zis interlocutorului său că era agent de spionaj german și vrea să se predea autorităților americane. Aceasta a aruncat în aer tot procesul de aprobare. Nu mai era o afacere obișnuită pe care să o poată rezolva un biet funcționar consular. Devenea o chestiune de securitate națională.
Viceconsulul a fost chemat pentru a auzi formidabila poveste și a rămas la fel de uimit ca subalternul său. Povestea lui Koehler semăna cu un film hollywoodian.
