Spionul care a împiedicat ca Războiul Rece să dea în clocot

 

În 1984, spionii americani care monitorizau presa sovietică au descoperit un articol alarmant într-o revistă.

A avut nevoie de câțiva ani buni pentru a-și dovedi loialitatea în fața oficialilor sceptici din serviciile americane.

Însă, odată ce a început să transmită informații, neîncrederea s-a topit. Poliakov a furnizat o uriașă cantitate de materiale, primite de la agenți în timpul partidelor de pescuit (undițele spionului aveau un compartiment secret pentru informații), ascunse în bolovani falși sau transmise prin radio în timp ce spionul trecea prin fața sediului CIA într-o trăsură pregătită special de americani.

Informațiile pe care le-a transmis au dovedit, printre altele, că relațiile dintre URSS și China comunistă deveneau tot mai tensionate.

În schimb, Statele Unite au exploatat această situație, încercând să reia legăturile diplomatice cu China.

De asemenea, Poliakov l-a deconspirat ca spion pe Frank Bossard, un ofițer militar britanic prins vânzând secrete sovieticilor.

Nu doar că Poliakov era foarte curajos, dar era și bine poziționat în structurile militare sovietice, urcând an de an în ierarhia GRU.

„Era absolut cel mai bun”, spunea Sandy Grimes, un fost ofițer CIA, într-un interviu din 1998.

Deoarece Poliakov avea acces la informații atât de diferite din interiorul mașinăriei serviciilor secrete sovietice, afirma Grimes, el a furnizat informații de o importanță fără precedent.

„Poliakov era un ofițer de informații complet”, își amintea Grimes. Motivat de antipatia sa față de liderii sovietici, „bijuteria coroanei” ofițerilor de informații știa că va plăti cu viața dacă jocul său dublu va fi aflat de Moscova. „Știa că dacă este arestat, va fi condamnat la moarte.”

Între timp, Poliakov a profitat de poziția sa de ofițer superior în GRU. De la postul său din Statele Unite, el a fotografiat un număr mare de documente, a obținut informații față în față de la informatori periculoși și a devenit un aset prețios pentru oficialii americani. Aceștia i-au acordat libertatea de a-și alege propriile metode și tactici, și chiar misiunile.

Poliakov a furnizat un tezaur de documente, de la informațiile  sovietice privind războiul din Vietnam la rapoarte militare strategice sovietice lunare și până la o listă de tehnologii militare pe care sovieticii doreau să le obțină din Vest.

În 1980, însă, Poliakov a fost chemat acasă la Moscova. Apoi, s-a pensionat brusc și a dispărut aproape total din spațiul public.

Acest lucru i-a tulburat pe membrii comunității de informații de la Washington, care știau că sovieticii începuseră să aresteze și să ucidă agenți americani.

Deși unii susțineau că Poliakov pur și simplu se pensionase, alții se temeau că a fost executat.

Apoi, în 1990, în oficiosul partidului comunist, Pravda, a apărut un articol care informa că Poliakov a fost prins în flagrant delict de spionaj, capturat și condamnat la moarte.

Experții în informații americani au rămas perplecși, dat fiind că un astfel de articol de presă, care recunoștea că spionii sovietici au lucrat pentru Statele Unite, era ceva extrem de rar.

Care să fi fost scopul articolului?

Era un avertisment pentru alți amatori care ar fi dorit să-l imite pe Poliakov? Sau urmărea să ascundă un joc triplu al lui Poliakov, care în final a fost în beneficiul URSS, nu al SUA?

„Un singur lucru despre cazul Poliakov este sigur: oricine a decis să publice articolul din Pravda a dorit aproape cu certitudine să amintească lumii că, deși Războiul Rece s-a terminat, războiul informațiilor continuă”, comenta Thomas Powers în Los Angeles Times.

În timp ce analiștii încercau să priceapă rolul articolului, colegii americani ai lui Poliakov își plângeau prietenul și pierderea pe care dispariția acestuia o însemna pentru CIA.

Potrivit Pravdei, spionul care ajutase atât de mult Statele Unite fusese găsit vinovat de trădare și executat în 1988.

De-a lungul anilor, Statele Unite au suspectat că Aldrich Ames, un agent dublu american, condamnat pentru spionaj împotriva SUA în 1994, îl denunțase pe Poliakov.

Însă, la începutul anilor 2000, oficialii din serviciile americane au descoperit că Ames nu era singura persoană care a contribuit la prăbușirea agentului.

În 2001, fostul agent FBI, Robert Hanssen, a fost acuzat de spionaj în favoarea Moscovei, iar conducerea FBI a aflat că acesta îl deconspirase pe Poliakov șefilor săi sovietici.

Recunoașterea lui Hanssen că l-a trădat pe Poliakov avusese loc cu cinci ani înainte ca Poliakov să fie acuzat de spionaj. Acest lucru a ridicat semne de întrebare dacă nu cumva Poliakov fusese atras din nou de partea rușilor, înșelând serviciile americane în ultimii săi ani de serviciu.

Așadar, Poliakov erau un aset veritabil sau un agent triplu, care furnizase dezinformări Statelor Unite?

Înalții oficiali ai serviciilor americane susțin însă că Poliakov a fost cinstit.

„Tipul era corect, absolut”, a declarat un oficial pentru New York Times, în 1990. Grimes este și el de acord. „Acest om a avut un curaj excepțional. În final, noi am câștigat. Războiul Rece s-a terminat și Uniunea Sovietică s-a destrămat.”

Fostul director CIA, James Woolsey, este de acord: „Ceea ce a făcut generalul Poliakov pentru Occident nu doar că ne-a ajutat să câștigăm Războiul Rece”, a spus el unui reporter, în 2001. „El a împiedicat ca Războiul Rece să dea în clocot.”