Contesa de Castiglione a fost pe rând amanta regelui Victor Emanuel al II-lea, dar și a împăratului francez Napoleon al III-lea! Din patul împăratului, vampa devenită spioană a acționat pentru unificarea Italie.
De la rege, la împărat
Virginia Elisabetta Luisa Carlotta Antonietta Teresa Maria Oldoïni s-a născut la 22 martie 1837 la Florența, în Toscana. Era fiica marchizului Filippo Oldoini și a Isabellei Lamporecchi. Ignorata de tatăl ei, a fost educată de bunicul ei Ranieri. S-a căsătorit cu Francesco Verasis, conte de Castiglione, la vârsta de 17 ani. Bărbatul era un văduv cu doisprezece ani mai mare cu ea. După un an, au avut împreună un fiu- Giorgio . Trei luni mai târziu, tânăra femeie și-a făcut primul amant.
Chiar dacă familia ei nu făcea parte din aristocrația cea mai înaltă, vărul tinerei femei, Camillo conte de Cavour, era ministru al lui Victor Emanuel al II-lea, regele Sardiniei (care includea și Piemontul, Val d’Aosta, Liguria și Savoia). Frumusețea contesei a atras atenția regelui Piemontului căruia tânăra i-a cedat de bunăvoie.
Când contele și contesa de Castiglione au plecat la Paris în 1855, tânăra a primit instrucțiuni de la vărului ei să pledeze cauza unității italiene în fața Napoleon al III-lea al Franței.
Tânăra femeie s-a achitat bine de însărcinare. A devenit rapid amanta lui Napoleon al II-lea, ceea ce l-a făcut pe soțul ei, sătul de infidelități, să ceară separarea.
Despărțirea a fost cu scandal. Contele și contesa s-au bătut atât pentru bani, cât și pentru custodia copilului.
Pentru tânara spioană, despărțirea a fost cu noroc. În 1856–1857, a intrat în cercurile regalității europene. În timpul relației sale cu împăratul francez, ea i-a cunoscut pe Augusta de Saxa-Weimar, Otto von Bismarck și Adolphe Thiers. Din brațele frumoasei spioane (mai curând un agent de influență, ca să fim exacți), împăratul francezilor a decis să susțină cauza Italiei în confruntarea acesteia cu guvernul de la Viena.
O listă lungă de amanți
Pe lunga listă de amanți ai contesei s-au numărat și un bancher al familiei Rothschild, dar și directorul de atunci al Muzeului Luvru. Își alegea amanții din interes (în special bancherii) sau din capriciu, rareori datorită sentimentelor.
Sigură de frumusețea și superioritatea ei intelectuală, explică Benedetta Craveri, profesoară de literatură franceză la Universitatea din Milano, contesa și-a dorit să fie liberă să dea vieții forma pe care și-o dorea. Sexul era un instrument ca oricare altul pentru a-și atinge obiectivele. Îi scria, de altfel, unuia dintre iubiți: „Nu cred în dragoste, este o boală care trece pe măsură ce vine, încetul cu încetul sau ca o febră intermitentă (…), nu trebuie să vrei mai mult, nici să speri în ceva dincolo de asta (…). Ia-mă azi, nu te aștepta să mă ai mâine”.
Sfârșitul marii vampe
În 1878, contesa s-a mutat într-un mezanin din Place Vendôme. Mobilierul și pereții erau negri. Peste tot erau expuse fotografii care îi oglindeau frumusețea răvășitoare, rochiile frapante și triumfurile ei în dragoste.
În apartament se afla, înă, și un seif plin de scrisori, telegrame, depeșe și coduri secrete. Erau atât de multe informații secrete acolo, încât la moartea ei, pe 29 noiembrie 1899, Ambasada Italiei a trimis un atașat să sigileze documentele sau să le distrugă, pentru a elimina toate urmele rolului ei în istoria Risorgimentului, scrie ziarul La Libre Belgique.
