Diplomația Sultanului războiului
În ultimele luni, Ankara a reușit să preia de la guvernul israelian locul de cea mai activă țară în ceea ce privește medierea dintre Moscova și Kiec. Naftali Bennett a mers la Kremlin când războiul abia începuse, dar problemele politice interne și cele legate de securitatea statului evreu au încetinit apoi activitatea diplomaților israelieni. Astăzi, statul evreu este încă un jucător important de negociere, iar diplomația sa este la fel de bine privită la Moscova ca și la Kiev.
Turcia este, însă, cea care a dat un impuls decisiv medierii. Atât de mult încât guvernul turc se poate lăuda că a organizat două întâlniri diplomatice importante pe teritoriul său, unice de la izbucnirea conflictului din Ucraina.
Mai întâi a fost întâlnirea de la 10 martie, în Antalya, între ministrul rus de externe Serghei Lavrov și omologul său ucrainean Dmitro Kuleba . Apoi, cu summitul dintre delegațiile celor două țări, organizat la Istanbul pe 30 martie .
E o revenire importantă în ceea ce privește imaginea Turciei pe scena internațională. Mai ales că în Occident, de ani de zile, Erdogan e văzut ca un element destabilizator. Erdogan însuși a fost prezent și la întâlnirea din 30 martie.
Ce urmărește Erdogan?
Pentru Ankara nu este însă numai un joc de imagine. În primul rând, turcii vor să arate că sunt o importantă putere regională cu care toată lumea, est și vest, trebuie să ajungă la un modus vivendi. În al doilea rând, este foarte important ca Turcia să restabilească un anumit echilibru la Marea Neagră, mai ales după descoperirea zăcămintelor de gaze în largul coastei Anatoliei.
Poate Turcia să facă pace?
Este greu de spus dacă ambiția turcă va fi încununată de succes. La urma urmei, Erdogan urmează o cale diplomatică foarte anevoioasă. Apoi, e vorba dfe meandrele unui război în care în acest moment nu se întrevede un rezultat politic precis. Cu toate acestea, există elemente care ne determină să considerăm că încercarea turcească nu este nerealistă. Că există șanse o arată faptul că „Sultanul” a deschis discuțiile între cele două delegații, ceea ce înseamnă că știe că există șanse de a-și atinge scopul. În al doilea rând, există frecvente convorbiri telefonice atât între Putin și Erdogan, cât și între miniștrii turci și colegii lor ucraineni. Contactele Ankara-Moscova și Ankara-Kiev sunt foarte frecvente, ceea ce arată că cele două tabere cred în medierea Turciei.
Al treilea element, pe de altă parte, sunt interesele turcești . Ankara e silită să-și dorească pacea dacă dorește să joace un rol important în Marea Neagră. În acest moment, Erdogan are nevoie mai mult ca niciodată să vadă în jurul său un mediu mai puțin instabil. În cele din urmă, este necesar să se ia în considerare activitatea diplomatică delicată, dar eficientă în acest moment a Turciei. Pe de o parte, Ankara a condamnat agresiunea, plasându-se pe linia NATO, dar în același timp nu a aprobat sancțiunile împotriva Rusiei, primind credit de la Moscova. Mai mult, Erdogan a închis strâmtoarea Bosfor navelor rusești și a interzis, de asemenea, utilizarea spațiului aerian pentru avioanele rusești care au ca destinație Siria. Dar acestea sunt alegeri care nu compromit foarte mult operațiunile Kremlinului atât în Ucraina, cât și în Siria însăși. Prin urmare, mai multe acțiuni politice și simbolice, utile pentru a nu înfuria prea mult NATO, dar și grija de a nu rupe legăturile cu Moscova, scrie insideover.com.
