Gottlieb a descris în Morbidity and Mortality Weekly Report, jurnalul săptămânal al CDC (Centers for Disease Control and Prevention), o înmulţire de cazuri rare de pneumonie produsă de ciuperca Pneumocystis carinii.
Această infecţie micotică a fost depistată anterior exclusiv la pacienţii cu sistem imun alterat din motive diferite, însă Gottlieb le-a depistat la cinci bărbaţi homosexuali anterior sănătoşi.
Acest raport medical este considerat începutul raportărilor SIDA.
SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981.
În perioada 1970-1980, virusul s-a transmis în mod tăcut, fără a fi cunoscut ca atare şi a declanşat boala SIDA, în mai multe zone ale globului.
În 1981, în SUA se raportează mai multe cazuri de Sarcom Kaposi şi pneumonii cu Pneumocystis carinii (boli rare la tineri şi cu evoluţie de obicei bună), care nu cedează la medicaţia obişnuită, mai ales la tinerii homosexuali.
Până la sfârşitul anului 1981 sunt raportate cazuri şi la consumatorii de droguri.
Botezul
În 1982, boala nu are încă un nume oficial şi, de aceea, se fac diverse referiri la ea cu denumiri ce implică mai ales comunitatea homosexualilor, deşi este evidentă prezenţa bolii şi la alte categorii de persoane.
În iunie 1982, un raport de cercetare sugerează posibilitatea ca boala să fie provocată de un agent infecţios transmis pe cale sexuală, iar boala a fost semnalată şi la hemofilici.
În luna iulie 1982, boala primeşte oficial denumirea de AIDS sau SIDA. Încă se ştiu foarte puţine despre modul de transmitere, iar anxietatea publicului creşte.
Iau fiinţă în SUA primele organizaţii nonguvernamentale care luptă împotriva SIDA.
Până la sfârşitul anului 1982 a apărut primul caz de copil cu transfuzii multiple, decedat ca urmare a SIDA şi primul caz dovedit de transmitere de la mamă la făt.
LAV
În luna mai 1983, dr. Luc Montagnier şi echipa sa de la Institutul Pasteur din Franţa a raportat izolarea unui virus care determină SIDA. Denumirea propusă a fost LAV (Lymphadenopathy-Associated Virus). Această descoperire nu a fost luată foarte mult în seamă de către publicul larg sau specialişti, la acea vreme.
Mai multe rapoarte eronate sugerează posibilitatea transmiterii bolii prin simpla convieţuire alături de o persoană cu SIDA.
Au fost luate uneori măsuri deosebite pentru a preveni o posibilă infectare.
De exemplu, poliţiştii din San Francisco, SUA, au fost echipaţi cu măşti şi mănuşi de unică folosinţă pentru situaţiile în care exista posibilitatea ca suspectul să fie afectat de SIDA.
În luna noiembrie 1983 are loc prima întâlnire a OMS pentru a se discuta problematica SIDA, semnalată pe toate continentele. Acesta este începutul supravegherii epidemiei la nivel mondial.
Virusul
În 1984, în luna aprilie, doctorul american Robert Gallo anunţă descoperirea virusului ce cauzează SIDA. Anunţă, totodată, posibilitatea obţinerii unui vaccin în următorii doi ani.
Virusul lui Gallo poartă alt nume (HTLV-III, Human T-cell Lymphotropic Virus III), dar era clar că e acelaşi virus cu cel descoperit de francezi.
Problema infecţiei devine din ce în ce mai cunoscută şi îngrijorătoare pentru publicul larg.
Mai multe localuri publice ale homosexualilor sunt închise din această cauză.
Se stabilesc principalele căi de transmitere a virusului şi precauţiile universale necesare pentru a preveni răspândirea lui.
În ianuarie 1985, se fac primele teste care depistează anticorpii produşi de organism împotriva virusului ce produce SIDA şi se anunţă că oricine are aceşti anticorpi în sânge nu mai poate dona sânge.
Apar primele cazuri de copii excluşi din şcoală, primele cazuri de excludere socială a persoanelor infectate cu virusul ce produce SIDA.
În luna aprilie a aceluiaşi an are loc prima conferinţă mondială SIDA, la Atlanta, SUA.
În octombrie 1985, actorul Rock Hudson moare de SIDA, devenind prima figură publică importantă care moare de această boală. De asemenea, se descoperă încă o cale de transmitere a virusului prin laptele matern.
În 1987 intră în uz AZT-ul (primul medicament pentru HIV).
În România
În 1990 sunt raportate numeroase cazuri de copii români infectaţi cu HIV, proveniţi mai ales din centrele de plasament.
În următorii ani, noile raportări plasează România pe primul loc în Europa în privinţa numărului de copii HIV pozitiv.
Potrivit statisticilor Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, în România, se înregistrau, la 31 decembrie 2019, 16.486 persoane infectate HIV/SIDA în viaţă, dintr-un total cumulativ de 24.936.
Numărul persoanelor aflate în tratament şi profilaxie post-expunere la sfârşitul anului 2019 era de 13.437. Din 1985 până la 31 decembrie 2019, s-au înregistrat 7.687 de decese.
Din cele 794 de cazuri noi de infecţie cu HIV/SIDA identificate pe parcursul anului 2019 au fost depistate 454 de persoane infectate cu HIV şi 340 de persoane diagnosticate cu SIDA, fiind înregistrate 171 de decese.
Cazuri celebre
În perioada 1991-1995 apar şi alte medicamente folosite în lupta cu HIV. Sportivul Magic Johnson face public faptul că este HIV+ şi se implică în campaniile de prevenire a transmiterii HIV.
În 1991, solistul Queen Freddie Mercury moare de SIDA.
În anul 1995 apare o nouă clasă de medicamente: inhibitorii de protează.
Sub egida ONU, în 1996 se înfiinţează o nouă organizaţie UNAIDS, având ca scop coordonarea în plan internaţional a luptei împotriva SIDA. Apare o altă clasă de medicamente: inhibitori non-nucleozidici de revers transcriptază.
Creşte foarte mult speranţa de viaţă şi calitatea vieţii persoanelor infectate cu HIV datorită terapiei combinate cu medicamente antiretrovirale.
Statisticile OMS arată că, în prezent, circa 38 milioane de persoane din întreaga lume sunt infectate cu necruţătorul virus.
În ciuda faptului ca virusul a fost identificat la începutul anilor ’80, peste 35 de milioane de oameni au murit de HIV sau SIDA, făcându-l una dintre cele mai distructive pandemii din istorie.
Boala
SIDA este o afecţiune provocată de virusul imunodeficienţei umane, HIV, care atacă şi distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Boala se manifestă prin infecţii grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecţiuni ale creierului şi ale sistemului nervos central.
Pentru a se reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar.
Virusul pătrunde în organism prin contact sexual, prin contaminare cu sânge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul sarcinii, al naşterii şi al alăptării.
HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca sânge, spermă, secreţii vaginale şi laptele matern.
O persoană seropozitivă la HIV (al cărei sânge conţine anticorpi specifici îndreptaţi împotriva virusului HIV, ceea ce dovedeşte infectarea sa cu acest virus) nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii.
Ea este totuşi purtătoare de virus şi deci susceptibilă să îl transmită.
Nu toate persoanele infectate cu virusul HIV manifestă şi SIDA.
Sursa: Agerpres
