Sfârșitul podului aerian de la Berlin
În iunie 1948, Uniunea Sovietică a blocat brusc tot traficul terestru către Berlinul de Vest, care se afla în întregime în zona de ocupație rusă din Germania. A fost un efort evident de a forța Statele Unite, Marea Britanie și Franța (celelalte puteri ocupante din Germania) să accepte cererile sovietice privind soarta postbelică a Germaniei. Ca urmare a blocadei sovietice, locuitorii din Berlinul de Vest au rămas fără alimente, îmbrăcăminte sau provizii medicale.
Unii oficiali americani au făcut presiuni pentru un răspuns agresiv la provocarea sovietică, dar a prevalat calmul și a fost elaborat un plan pentru un transport aerian de provizii către Berlinul de Vest. Era o sarcină descurajantă: pentru a satisface dorințele și nevoile zilnice ale atâtor civili ar fi fost nevoie de tone de alimente și alte bunuri în fiecare zi.
La 26 iunie 1948, a început podul aerian al Berlinului, piloții și avioanele americane purtând cea mai mare parte a sarcinii. În următoarele 15 luni, 277.264 de avioane au aterizat în Berlinul de Vest, aducând peste 2 milioane de tone de provizii. La 30 septembrie 1949, ultimul avion – un C-54 american – a aterizat în Berlin și a descărcat peste două tone de cărbune. Chiar dacă blocada sovietică s-a încheiat în mod oficial în mai 1949, a fost nevoie de mai multe luni pentru ca economia Berlinului de Vest să-și revină și pentru ca stocurile necesare de alimente, medicamente și combustibil să fie refăcute.
Transportul aerian al Berlinului a fost o victorie extraordinară a Statelor Unite în Războiul Rece. Fără să tragă un foc de armă, americanii au dejucat planul sovietic de a ține ostatic Berlinul de Vest. Pentru sovietici, criza de la Berlin a fost un dezastru fără margini. Statele Unite, Franța și Marea Britanie nu au făcut decât să își întărească hotărârea în ceea ce privește problemele legate de Germania, iar lumea a ajuns să îi vadă pe ruși ca pe niște bătăuși internaționali, care încercau să înfometeze cetățeni nevinovați.
