Sfântul Mucenic Luchian, care este prăznuit astăzi, s-a născut din părinți nobili, în cetatea Samosata (Siria).
Rămas orfan la vârstă de 12 ani, și-a dăruit averea săracilor. De tânăr se hrănea doar cu pâine și apă o dată pe zi, iar uneori nu gusta nimic toată săptămâna.
Datorită învățăturii și sfințeniei sale a fost hirotonit preot în Antiohia. A îndreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.
Sfântul Luchian s-a aflat pe lista celor pe care împăratul Maximian dorea să-i omoare în vremea persecuțiilor.
În timp ce era adus spre a fi judecat, convertește la creștinism 40 de soldați, persoane care vor primi moarte mucenicească.
Sfântul Luchian a fost aruncat în temniță și supus regimului de exterminare prin înfometare.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au venit câțiva creștini în temniță unde era prezent Sfântul Luchian cu pâine și vin.
Când aceștia l-au întrebat unde anume să pună pâinea și vinul pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, acesta le-a răspuns: „Pe pieptul meu să le puneți și va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”.
Și așa s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în temniță, pe pieptul sfântului.
A două zi de la acest minunat eveniment, a trecut la cele veșnice.