Procopie intrase de tânăr în monahism, devenind în scurt timp vestit pentru viața sa sfântă.
Venirea pe tronul Bizanțului a lui Leon a declanșat prima prigoană împotriva icoanelor și a celor care li se închinau.
Icoanele erau sfărâmate și arse, iar închinătorii lor erau aruncați în temnițe și supuși la chinuri cumplite.
Cuviosul Procopie a fost unul dintre cei mai vajnici apărători ai icoanelor și luptător împotriva ereziei iconoclaste.
Predicile sale avântate și bine întemeiate pe adevărurile ortodoxe îi lăsau pe eretici fără argumente și îi întorceau pe mulți la dreapta credință.
Considerat un element foarte periculos, Procopie a fost arestat și bătut cumplit. Apoi, a fost tăiat și sfârtecat cu vârfuri ascuțite de fier și i s-a smuls pielea de pe trup.
A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care a trecut prin aceleași chinuri.
După moartea împăratului Leon, Sfântul Procopie şi alţi mărturisitori ai credinţei au fost eliberaţi din temniţă. Cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor, s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune.
În anul 750, la adânci bătrâneți, s-a mutat cu pace la Domnul, pentru a-L vedea nu în icoană, ci față către Față, primindu-și astfel răsplata pentru pătimirile sale.
