La opt zile de la naştere a rămas orfan de mamă. Tatăl, Filaret, s-a călugărit, iar Nichita a fost crescut de bunica sa.
La maturitate a intrat în Mănăstirea Sfântului Serghie din Medikion, Muntele Olimp. A fost hirotonit preot, apoi în anul 800, după trecerea la cele veşnice a stareţului Nichifor, Sfântul Nichita a fost numit egumen.
În timpul împăratului Leon al V-lea Armeanul, în anul 815, a reînceput prigoana împotriva cinstitorilor sfintelor icoane. Între primele victime a căzut și de acum faimosul egumen Nichita. El a fost aruncat în temnița din Masaleon, în Asia Mică.
Fiind chemat de împărat, a fost convins prin șiretlicuri să accepte comuniunea cu patriarhul eretic Teodot ce se afla pe scaunul constantinopolitan.
Mulți prieteni ai săi, între care aproape sigur și Sfântul Teodor Studitul, l-au convins prin epistole de greșeala făcută.
Realizând el însuși aceasta, s-a pocăit și mergând din nou înaintea împăratului a mărturisit că a greșit și că păstrează neîntinată învățătura de credință ortodoxă a celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic.
Pentru această îndrăzneală a fost iarăși întemnițat și timp de șase ani a suferit torturi cumplite din partea eunucului Antim, un crud persecutor al călugărilor ortodocși.
Omorârea împăratului Leon în noaptea de Crăciun a anului 820 i-a adus Sfântului Nichita eliberarea.
Datorită pocăinței sale pentru momentul de cădere nu s-a mai întors la mănăstire, ci și-a continuat viața în austeritate undeva în apropierea Constantinopolului.
A trecut la Domnul pe 3 aprilie în anul 824. Trupul său a fost dus cu mare cinste în mănăstirea Medikion.
Sfântul Teodor Studitul l-a elogiat ca mărturisitor și mare apărător al credinței ortodoxe și al cinstirii sfintelor icoane.
Viața Sfântului Nichita a fost scrisă de monahul Teostirict, ucenic al său.
