Evenimentul Istoric > Articole online > Serviciu secret clandestin, înființat în România pentru un Rege exilat
Articole online

Serviciu secret clandestin, înființat în România pentru un Rege exilat

Pleacă din țară, împreună cu celebra Elena Lupescu, îmbarcat într-un tren mitraliat de comandourile legionare.

Părea că o întreagă țară se pregătește pentru a-și găsi liniștea, dar fostul monarh mai avea susținători care nutreau speranța că era vorba doar de o plecare temporară de la Palatul Regal, menită să calmeze spiritele și poftele marilor puteri care rupseseră teritorii vaste din România.

Siguranța Statului, serviciul secret intern principal, contabiliza acțiunile acestor puțini susținători ai regelui abia exilat.

La doar 4 zile de la plecarea sa din fruntea statului, susținătorii păreau că găsesc sprijin în Anglia și Grecia, prin intermediul ambasadorilor lor (șefii legațiilor, cum se numeau atunci). De remarcat este faptul că Regele nu găsise sprijin în Marea Britanie cu doar ceva timp în urmă, în toamna lui 1938, când a încercat să evite o înțelegere cu Germania lui Adolf Hitler.

Dar cine erau ceilalți fideli ai regelui?

În primul rând, familia Negropontes, un nume de referință în istoria noastră. E de ajuns să amintim că Mausoleul de la Mărășești este construit pe un teren donat de unul dintre descendenți, George Ulises, fost primar al Mărășeștiului. Fiica sa, Elena, a fost soția generalului erou Eremia Grigorescu. La rândul său, fiul Elenei, Ulise, avea să devină ginerele lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru sub domnia lui Carol al II-lea. Colaborator al guvernului Petru Groza, Tătărescu ajunge să fie închis ca deținut politic.

1940 septembrie 11, București – Notă a Direcției Generale a Siguranței Statului cuprinzând știri și comentarii după abdicarea Regelui Carol al II-lea.  11 septembrie 1940 Sursă serioasă 

Consfătuirea prietenilor ex-regelui Carol  

În cercurile Legației engleze se afirmă că ieri, 10 septembrie a.c., a avut loc în locuința familiei Negropontes din str. Negustori nr. 1 o reuniune a prietenilor ex-regelui Carol. Au participat membrii familiei Negropontes, Alex. Scanavy, Robin Hankey, primul secretar al Legației britanice, și Colas, am- basadorul Greciei la București. Discutându-se situația creată prin abdicarea regelui Carol, s-a hotărât înființarea unui birou de informații la sediul Legației en- gleze, care să informeze pe fostul suveran asupra tuturor evenimentelor din țară. 

Viitoarele adunări ale amicilor ex-regelui Carol vor avea loc în str. Negustori, nr. 1A și la locuința lui Alexandru Scanavy, din Aleea Eliza Filipescu nr. 20.  

(ANR, fond DGP, dosar 124/1940, f. 65). 

Reprodusă din cartea Arhive secrete, secretele arhivelor, vol 2, culegere făcută de profesorul Gheorghe Buzatu.

PS Interesant este că Regele Carol chiar plănuia să se întoarcă în România, dovadă actul prin care ceda tronul și nu abdica. A încercat să o facă după Război, dar nu a fost lăsat tocmai de țările învingătoare, printre care și Marea Britanie, parte a înțelegerii cu URSS pentru împărțirea Europei. Bineînțeles, ”serviciul secret” plănuit de fidelii lui Carol nu a avut niciun efect notabil.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola