Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu, despre care am scris AICI.
Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.
În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul.
El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907.
A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor.
Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă.
O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista Furnica.
Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.
Juristul şi publicistul Ioan Kalinderu, membru titular, preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei Române, s-a născut la 28 decembrie 1840. A fost președinte al Academiei Române în perioada 1904-1907.
Studiile liceale le-a absolvit la Bucureşti. A fost licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris, unde şi-a luat şi doctoratul. La început a fost magistrat, apoi consilier la Curtea de Casaţie. A fost membru al Curţii de Arbitraj de la Haga.
A fost însărcinat de guvernul I. C. Brătianu, între 1881 şi 1882, cu conducerea acţiunilor privitoare la răscumpărarea de către statul român a căilor ferate construite de Strousberg, fiind intermediar al contractării, la Berlin, a unui împrumut de 155 milioane de bonuri de tezaur, în 1899.
A realizat lucrări interesante privitoare îndeosebi la dreptul roman şi la diferite aspecte ale istoriei Imperiului roman: Essai sur les sources du droit romain (1864), Droit pretorien et reponse des prudents (1885), Consiliul împăraţilor la Roma şi la Constantinopol (1887), Viaţa municipală la Pompei (1890), Romanii călători (1895), Viligiatura şi reşedinţele de vară la romani (1895), August şi literaţii (1897), Portul barbei şi al părului la romani (1900), Din viaţa romană. Podoabele şi toaleta şi petrecerile unei elegante (1903), Din viaţa romană. Societatea înaltă pe vremea lui Pliniu cel Tânăr (1904) ş.a.
Mare colecţionar de artă, a donat Academiei Române averea mobilă şi imobilă ale lui Ion şi Elena Oteteleşanu, pentru ridicarea unui internat de fete (Fundaţiunea Oteteleşanu şi Academia Română, 1894).
Totodată, a oferit o sumă substanţială în vederea cumpărării vitraliilor necesare aulei Academiei Române.
A amenajat în centrul Bucureştiului un muzeu de belle-arte, Muzeul Ioan şi Dr. N. Kalinderu, ce cuprindea o colecţie particulară de artă şi spaţiu pentru expoziţii.
Muzeul, aflat într-un complex de clădiri ridicat de arhitectul I.D. Berindei între anii 1906-1908, a fost afectat atât de cutremurul din 1940, cât şi de bombardamentele din 1944.
A fost închis în 1948, iar cea mai mare parte a colecţiei a fost transferată Muzeului Naţional de Artă şi Arheologie. Muzeul a fost reînfiinţat în 2005 şi se află în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României.
S-a numărat printre membrii Comisiunii monumentelor istorice, al cărei preşedinte a fost, şi al Societăţii regale de geografie.
Juristul şi publicistul Ioan Kalinderu a murit la 11 decembrie 1913.
