Securitatea și-a dovedit eficiența în supravegherea și infiltrarea anturajului lui Ion Rațiu. Eveniment editorial

 

Cel de-al patrulea volum al jurnalului marelui om politic Ion Raţiu, Anii rezistenței (1969 – 1973), a apărut, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), la editura Corint.

Jurnalist și publicist, Ion Rațiu a devenit, după plecarea din țară în 1940, unul dintre liderii emigraţiei româneşti.

Membru proeminent al opoziţiei faţă de Nicolae Ceauşescu, Ion Rațiu s-a remarcat în cadrul Central European Student and Youth Society, Free Romanian Movement, a fost corespondent al mai multor ziare, agenţii de presă şi posturi de radio din Occident.

Din anul 1984, a înfiinţat şi condus Uniunea Mondială a Românilor Liberi, cu sediul la Londra. A fost totodată un om de afaceri de succes, oferind sprijin celor care fugeau de sub dictatura ceauşistă.

Cu referire la cel de-al patrulea volum, fiul său, Nicolae C. Rațiu, spune: „Securitatea și-a dovedit eficiența în acțiunea de supraveghere și de infiltrare a anturajului lui Ion Rațiu, reușind astfel să semene discordia între toate grupurile de exilați români și să împiedice cooperarea lor, chiar dacă, la o privire obiectivă, exilații se dovedeau în multe privințe proprii lor dușmani.

În ciuda acestui fapt, Securitatea nu a putut să-i oprească pe niște indivizi hotărâți, precum Ion Rațiu, frații Cârja din New York și mulți alții menționați în jurnal, să condamne public dictatura comunistă și să denunțe cultul personalității lui Ceaușescu”.

Acest volum al jurnalului acoperă „o perioadă cu mari succese ale lui Ion Rațiu în anumite domenii, dar și cu frustrare și chiar tristețe în altele”.

În acești ani, Ion Rațiu se ocupă de afacerile sale în expansiune, sprijină apariția și ascensiunea fulminantă a buletinului Free Romanian Press și călătorește, în mod regulat, la Paris și New York, unde se aflau sediile organizațiilor românești, Partidul Național-Țărănesc (PNȚ), respectiv Comitetul Național Român (CNR).

În urma dezamăgirilor acumulate în încercările sale de a reforma „guvernul în așteptare” al exilului (CNR), Ion Rațiu a înțeles că era nevoie să unească grupurile românești de pretutindeni sub o singură umbrelă, astfel încât românii din exil să fie luați în serios, să pună presiune pe guvernele occidentale, să ceară recunoașterea situației cumplite a populației din România și reforme în statele-satelit ale Uniunii Sovietice.

Își va împlini acest vis abia în 1984, prin înființarea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi.