Tehnologia modernă a păstrat neatinsă hârtia scrisorii, îndoită într-un mod complicat, pentru a o transforma în propriul său plic, într-o epocă în care hârtia era rară și scumpă.
Scrisoarea a fost expediată pe 31 iulie 1697 de Jacques Sennacques, din Paris, vărului său, Pierre Le Pers, un negustor francez din Haga, prin care îi cerea o copie după certficatul de deces al rudei lor, Daniel Le Pers.
Scrisoarea nu a fost niciodată predată destinatarului, ci a rămas alături de alte sute de scrisori rătăcite într-un cufăr de piele al șefului olandez al poștei, scrie The Arts Newspaper.
Cufărul a fost donat unui muzeu al poștei în 1926, dar a fost deschis și studiat abia în urmă cu zece ani de către Unlocking History Research Group. Acest grup include istorici, restauratori, oameni de știință și informaticieni, de la universități precum Leyda, King’s College și Queen Mary din Londra, Massachussets Institute of Technology sau Yale.
Succesul lor în deschiderea și citirea virtuală a uneia dintre scrisori are o enormă importanță pentru o mulțime de documente sigilate aflate în arhive.
Operațiunea a fost realizată prin aplicarea unor algoritmi de aplatizare informatică unor scanări prin microtomografie cu raze X ale scrisorii sigilate.
„Uneori, trecutul se opune examinării”, afirmă echipa de cercetători într-un articol publicat marți, 2 martie, în Nature Communications. „Am fi putut pur și simplu să tăiem și să deschidem scrisorile, însă, în loc să facem asta, ne-am luat răgazul să le studiem pentru calitățile lor ascunse, secrete și inaccesibile. Am aflat că scrisorile pot dezvălui mult mai multe lucruri atunci când sunt lăsate nedeschise. Folosirea deschiderii virtuale pentru a citi o poveste intimă, care nu a văzut niciodată lumina zilei – și care nici măcar nu a fost atinsă de destinatar – este cu adevărat ceva extraordinar.”
Cufărul lui Brienne (numele șefului oficiului poștal) conținea 2.600 de scrisori neexpediate, 600 dintre ele niciodată deschise.
Unii dintre destinatari și-au schimbat adresele și nu au mai putut fi găsiți, alții au refuzat să le primească – printre care și presupusul tată al unui copil ilegitim al unei cântărețe disperate, al cărei prieten i-a scris cerând ajutor – însă, într-o vreme în care destinatarii plăteau taxele de expediție, este posibil ca mulți pur și simplu să nu-și fi permis să achite aceste sume.
Scrisorile, aparținând unor femei, negustori, artiști, muzicieni și călători, unele scrise într-un stil minunat, altele agramate, în olandeză, franceză, spaniolă și italiană, unele incluzând semne de deagoste desenate de mână, reprezintă o excepțională colecție de scrieri ale unor oameni obișnuiți, ale căror voci sunt puțin reprezentate în arhivele convenționale.
O mare parte a acestor scrisori, care ar fi fost distruse prin despăturire, au fost sigilate printr-un sistem complicat de împăturiri și tăieturi utilizat începând cu anii 1500 pentru a transforma scrisoarea într-un plic securizat.
Unele exemplare au și câte 30 de îndoituri. Majoritatea scrisorilor care s-au păstrat în arhive au suferit stricăciuni prin deschidere.
