În aprilie 1917, declarându-se mai mare ca vârstă, deoarece avea doar 15 ani, se înscrie voluntar în armata română, iar între octombrie 1917-iunie 1918 frecventează cursurile unei şcoli militare.
Drept răsplată, este arestat de comuniști, alături de Constantin Noica, Dinu Pillat, V. Voiculescu, N. Steinhardt, Al. Paleologu. Afost închis între 1959-1964, fiind condamnat la închisoare în urma „procesului Noica-Pillat”.
Eliberat la finele anului 1962, devine cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (din 1964), la propunerea lui George Călinescu, directorul instituţiei.
Criticul şi istoricul literar Vladimir Streinu (pseudonim al lui Nicolae Iordache) s-a născut la 23 mai 1902, în comuna Teiu, judeţul Argeş.
În 1912 intră la Liceul I.C. Brătianu din Piteşti, unde promovează primele patru clase
Studiile universitare şi le-a făcut la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1920-1924), obţinând licenţa în filologie modernă. Din această perioadă a luat contact cu viaţa literară, iar în 1922, cu sprijinul lui V. Voiculescu, devine secretar de redacţie la revista „Cugetul românesc”, scoasă de T. Arghezi şi Ion Pillat. Tot acum începe să frecventeze cenaclul „Sburătorul”.
Şi-a susţinut examenul de licenţă în 1924, apoi a fost numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin, iar în 1925 – profesor suplinitor la Liceul Gh. Lazăr din Bucureşti.
A făcut studii de specializare în Franţa (Paris şi Nancy, 1926-1927, 1928). Doctor în filosofie la Universitatea din Iaşi (1947).
A fost profesor de franceză în învăţământul secundar până la înlăturarea sa din învăţământ (1948-1954).
În 1969 este numit profesor la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, precum şi director al Editurii Univers (1969-1970).
În literatură a debutat ca poet, în „Adevărul literar şi artistic”, în 1921, cu „Fântâna sufletului meu”, creaţiile sale poetice ulterioare fiind strânse în volumul Ritm imanent (1971).
Debutul în critică l-a constituit recenzia la volumul „Pârgă” de V. Voiculescu, în revista „Muguri” (1922), iar cel editorial a fost volumul „Pagini de critică literară” (1938), care conţine o parte a activităţii sale critice din reviste, dintre 1928 şi 1938.
Activitatea sa de cronicar literar, al poeziei mai ales, este cuprinsă în două volume apărute în 1968, cuprinzând şi studiile scrise între 1938-1948, şi în alte trei volume, apărute postum (1974-1977).
A murit la 26 noiembrie 1970, la Bucureşti.
