Scurta și furtunoasa relație Vatican-România

 

Deși cuvântul ”istorică” a însoțit aproape orice relatare despre vizita Papei Francisc în România, cuvântul nu este tocmai potrivit pentru a descrie relațiile dintre statul român și Vatican, un stat de sine stătător, la rândul său. Anul viitor, relația bilaterală aniversează un centenar, dar, din păcate, nu de concordat continuu, ci unul marcat de o sincopă uriașă, din iulie 1948 până în mai 1990!

Prima nunțiatură apostolică a fost înființată în 1920, de Papa Benedict al XV-lea. Tot atunci, România regală a trimis un ambasador la Vatican. Totuși, relația bilaterală a fost consființită abia în 1927, prin Concordatul din 10 mai, semnat de Vasile Goldiș, ministrul Culturii în Guvernul Averescu.

Papa Benedict al XV-lea

Doi ani mai târziu, după ce legea de aprobare a trecut prin ambele camere ale Parlamentului, cei trei care formau Regența din perioada minoratului lui Mihai I l-au semnat. Deja jilțul de la vatican era ocupat de Papa Pius al XI-lea.

Papa Pius al XI-lea

Concordatul reglementa – de fapt, accepta – subordonarea episcopiilor romano și greco-catolice față de Papă.

Tocmai această independență i-a iritat pe comuniști și, la 17 iulie 1948, prin Decretul-Lege 151, au denunțat unilateral Concordatul.

Acest moment l-am găsit descris de Carmen Electra-Potra în lucrarea ” Arhidieceza Romano-Catolică din București în perioada comunistă”: ”Denunțarea  Concordatului,  în  ziua  de  17  iulie  1948  a  fost considerată  o  masură  ce  trebuia  luată  pentru  „protejarea”  credincioşilor,la  masei  credincioşilor  catolici  care  refuză  să  se  lase  păcălită  de  agenţiiimperialismului  american  travestiţi  în  haină  bisericească”.  De  altfel,regimul  comunist  considera  că  „Prin  Concordat,  întreaga  ierarhie  a bisericii  catolice  era  dependentă  direct  de  Vatican,  iar  jurământul  faţă  de papă,  conţinea  obligaţia  de  a  combate  şi  prigoni  celelalte  culte  şi  peoricine  nu  se  supune  papei.  Acceptarea  unei  asemenea  situaţii  nedemne,oglindeşte  încă  un  aspect  al  modului  cum  burghezia  română  umilea  ţaraşi  poporul,  supunându-l  la  un  regim  de  vasalitate  şi  faţă  de  acea  instituţie – Vaticanul  – care  sub  masca  bisericească  slujeşte  interesele  politice  şi economice ale capitalului  internaţional”.”

Relația bilaterală a fost reluată abia în mai 1990, în perioada Papei Ioan Paul al II-lea, când au intrat în normalitatea care le caracterizează și astăzi.