Pentru prima dată, românii luau public cunoştinţă că sunt fisuri în „unitatea de monolit a partidului”.
Şase veterani ai Partidului Comunist Român îl criticau pe Nicolae Ceauşescu pentru faptul că a izolat România de restul lumii, nu respecta Constituţia, provocând suferinţe poporului prin planul de sistematizare a satelor, decretul de interzicere a contactelor cu străinii, modul în care se construia Centrul Civic din Bucureşti, munca de duminică, ascultarea convorbirilor telefonice şi violarea corespondenţei, exportul de alimente care ameninţa existenţa biologică a naţiunii. Îi reproşau, în fapt, ceea ce simţeau şi gândeau în acel moment ceilalţi cetăţeni ai României.
Semnatarii scrisorii s-au gândit că, dacă o trimit direct lui Nicolae Ceaușescu, ea va fi ascunsă și opinia publică nu va cunoaște conținutul ei, comentează RADOR.
De aceea “Scrisoarea celor șase”, aşa cum a rămas ea întipărită în mentalul colectiv, a fost trimisă în Occident și, la 11 martie 1989, a fost citită la Radio BBC şi la Radio Europa Liberă.
Conținutul scrisorii l-a înfuriat pe Nicolae Ceaușescu, iar asta era de aşteptat.
Trimiterea ei în Occident a fost considerată o trădare.
Semnatarii scrisorii au fost arestaţi, interogaţi şi puşi în stare de arest la domiciliu. Cel mai dur a fost anchetat iniţiatorul scrisorii – Gheorghe Apostol.
„Lista semnăturilor foştilor ilegalişti era în ordinea funcţiilor avute anterior din care, într-un fel sau altul, fuseseră trecuţi pe linie moartă de către Ceuşescu. Cei şase se recomandau astfel : Gheorghe Apostol, fost membru al Biroului Politic (BP) şi preşedinte al sindicatelor, Alexandru Bârlădeanu, fost membru al BP şi preşedinte al CSP, Corneliu Mănescu, fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Adunării Generale ONU, Constantin Pârvulescu, membru fondator al PCR, Grigore Răceanu, veteran al PCR, Silviu Brucan, fost redactor-şef adjunct al «Scânteii»”, scrie istoricul Lavinia Betea.
În arhivele fostei Securităţi – cu excepţia dosarului lui Brucan, publicat de presă după căderea lui Ceauşescu – nu s-a mai găsit nimic despre ancheta asupra celor şase, scrie sursa citată.
Planul Securităţii era să-i determine să se certe între ei şi într-un final să se dezică de protest astfel ca acesta să poată fi prezentat ca o „lucrătură” a „agenturilor străine”.
Unii dintre semnatari au fost transportaţi în domiciliu forţat, alţii au rămas la casa lor.
Unii au fost anchetaţi, alţii nu.
Unii au fost acuzaţi de delicte penale, alţii de spionaj iar între amintirile lor sunt deosebiri în puncte esenţiale.
Doar trei dintre ei au intrat în componenţa CFSN, mai scrie Lavinia Betea.
Într-un interviu acordat postului public de radio, în 1994, realizat de Ioan Surtu şi Virginia Călin, şi păstrat în Arhiva de istorie orală, Gheorghe Apostol îşi povesteşte aventura de după publicarea scrisorii.
Redăm, mai jos, fragmente din aceste mărturii păstrate în arhiva radioului public şi publicate de RADOR:
“Dupã două zile [de la difuzarea scrisorii] sînt chemat la Consiliul Central de Constantin Niculae şi de altul, tot Constantin, care era secretar de partid şi se ocupa cu problemele cadrelor. Și Constantin Niculae era preşedintele Colegiului. Și începe ancheta pe linie de partid. “Este adevărat că am făcut scrisoarea asta?” “Este adevărat!” “De ce aţi trimis-o la [Radio] Europa Liberă?”
“Păi, am trimis-o la Europa Liberă pentru că exemplarul pe care l-am trimis lui Ceauşescu nu ajungea, poate, la voi.” “La tovarăşul Ceauşescu n-a ajuns nici o scrisoare!” “Ba da!” Și am ţinut-o pe da până la terminarea anchetelor. A durat cam trei luni ancheta la partid. Ancheta a condus-o Constantin Niculae, preşedintele Colegiului. Am fost anchetat de multe ori. Și în timpurile vechi şi mai târziu, în diferite împrejurări. “Aşa că nu mă sperie, n-o să reuşiţi să renunţ la scrisoare!” Ăsta le era scopul. Să renunţ, să dezavuez scrisoarea. Și n-am dezavuat-o. Din contră. Mi-am luat răspunderea pentru tot ce am făcut. Am spus exact cum am povestit. “Uite aşa am procedat, aşa am procedat. Am plecat din Brazilia, hotărât să acţionez împotriva tovarăşului Ceauşescu. Am venit acasă, am cerut trei luni de zile să fiu primit la dânsul. N-am fost primit la dânsul căci vroiam să-i spun cutare lucru. N-am putut să ajung la dânsul şi a trebuit să acţionez aşa cum am găsit de cuviinţă că e mai bine”, a povestit Gheorghe Apostol.
„S-a terminat această anchetă la partid şi s-a hotărît să se discute situaţia mea la organizaţia de partid de cartier. Eu îmi schimbasem locul de apartenenţă de la Ministerul de Externe la organizaţia de cartier. M-am dus, m-am prezentat aici. Am fost foarte bine primit. Mi s-au făcut formele: proces verbal, actele că intru în organizaţia de partid respectivă. Dar am fost anchetat şi n-am mai ajuns să fiu înregistrat. Statutul PCR prevedea că organizaţia de partid hotăra ce sancțiune primește un membru de partid care a avut abateri. Nu s-a mai discutat la organizaţia de partid. Am aflat mai tîrziu că biroul organizaţiei de partid din cartier a refuzat să discute problema mea. Și a avut loc această dezbatere la Comitetul de partid al sectorului 1. Erau în sala de şedinţe vreo treizeci şi ceva de oameni. Vreo câteva femei. Secretarul cu probleme organizatorice a anunţat pe cei prezenţi că am săvârșit un act de trădare împotriva statului român. Înaintea trecerii la discuţii un tovarăş de la Colegiul de partid a prezentat articolele din Codul Penal pe care susținea că le-am încălcat și, deci, trebuie să fiu judecat şi condamnat pentru înaltă trădare. Au luat cuvîntul vreo cinci sau şase membri ai Comitetului de sector. La sfârşitul ședinței s-a hotărât excluderea mea din partid pentru înaltă trădare. S-a supus la vot, s-a aprobat. Confirmarea a trebuit făcută de Biroul Comitetului Municipal de Partid”, îşi amintea Apostol.
„Am venit acasă. Între timp a fost şi nevastă-mea chemată la Colegiul de partid unde a fost anchetată. A fost întrebată dacă a ştiut de scrisoare. Ea n-a ştiut absolut nimic de scrisoare. “N-am ştiut. Nu ştiu când a făcut-o, nu ştiu când a gândit-o, nu ştiu cu cine a făcut-o.” La Comitetul Central au chinuit-o aproape o lună de zile. Mai am o fiică – geolog. A fost chemată şi ea. A declarat că nu ştie. N-a auzit nimic de la mine în legătură cu scrisoarea. Martie, aprilie şi mai au fost lunile de anchetă pe linie de partid. La sfârşit s-a hotărît excluderea mea din PCR. A urmat ancheta pe linia Securităţii. A venit un ofiţer superior cu autorizaţie de la Procuratură și mi-a spus că trebuie să merg în strada Rahovei pentru nişte discuţii. “Bine!” Mi-am dat seama despre ce este vorba şi m-am prezentat în Rahovei. Ancheta mea a durat din luna mai până în luna octombrie. N-a fost o confruntare cu nici unul dintre cei care au semnat scrisoarea. L-am văzut o singură dată pe Bârlădeanu plecând. Eu ieşeam dintr-o cameră şi intram într-o altă cameră şi l-am văzut pe coridor. Plecând, cu bastonul în mînă. Pe altul n-am văzut dintre cei şase. Toată ancheta a fost dusă cu scopul de a mă determina să accept că am făcut servicii pentru Uniunea Sovietică. Că nu se poate ca să încerc o asemenea acţiune fără ca ea să fie cunoscută la Moscova. Și n-am recunoscut pentru că nu era adevărat”, a mai spus semnatarul „Scrisorii celor şase”.
