Online

Școala în aer liber de acum două secole

 Cătălin Pena
Școala în aer liber de acum două secole

Dintre rarii oameni, care în prima parte a veacului al XVIII-lea se gândeau să-și dea odraslele la școală să învețe carte, majoritatea făcea parte din clasa negustorilor.

Ei își dădeau seama de importanța pe care o poate avea pentru viitorul copiilor lor știința de carte, deoarece ei suferiseră destul de pe urma neștiinței lor. Școala pe vremea aceea, dacă nu se făcea cu dascăli greci sau franțuzi, fugiți din țara lor din pricina multiplelor revoluții – la boierii cei mari - se ținea în aer liber, în grădinile câtorva biserici, ai căror preoți sau dascăli se ocupau și cu meseria belferească.

 

În jurul vreunui copac stufos din curtea bisericii, se așeza profesorul pe o pernă brodată în colțuri, cu linia lui lungă de trestie de mare la îndemână și da din știința lui puțină micilor elevi.

 

Principalul său argument pedagogic era tot linia de trestie, întrebuințată însă cu adevărate rafinamente de artă, pe spinarea bieților elevi, care nu pătrundeau cum trebuie tainele alfabetului slavonesc sau ale încurcatei tabele a lui Pitagora.

 

Programul școlii în aer liber era foarte puțin încărcat: cele patru operații matematicești, scrierea și cetirea. Rareori, dacă improvizatul profesor avea cunoștință de vreun grai străin, grecește sau rusește, îi împărtășea și pe elevi din știința lui, natural, pentru un supliment de taxă.

 

Școala era în aer liber, nu din motive de igienă, cum se face astăzi, ci pentru că nu avea local. Preotul sau dascălul ocupau o biată chiliuță în anexele bisericii, așa că nu puteau să încapă în locuința lor cu cei 15-20 de elevi ce-i aveau.

 

Afară, în grădină, era loc destul și nici nu se stricau mobilele.

 

De aceea cursurile școlii se făceau numai vara, pe timp frumos și când nu avea profesorul altă treabă. Pe vreme vrăjmașă, elevii rămâneau la casele lor, iar când profesorul era ocupat, răsturnau cu jocul lor curtea bisericii.

 

Cu toate acestea, din aceste școli improvizate, sub copacii din grădinile bisericilor bucureștene, a ieșit o seamă întreagă de cărturari, de bărbați, care mai târziu au avut de condus frâiele statului.

 

Începutul acesta de școală românească în aer liber s-a desăvârșit apoi la școala lui Gheorghe Lazăr, ca să culmineze în organizația școlară a lui Spiru Haret.

 

Iar cei care vor să facă astăzi – din motive de igienă – școli în aer liber nu-și mai amintesc desigur de modestele începuturi ale învățământului românesc sub copacii umbroși din grădinile bisericilor.

 

Sursa: Ilustrațiunea română din 3 februarie 1937

 

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric