Cei doi au fost aduși de o parte și de alta a podului Glienicke, care leagă Berlinul de Est și Berlinul de Vest, peste lacul Wannsee.
În timp ce spionii așteptau, negociatorii au discutat în mijlocul podului, unde o linie albă despărțea Estul de Vest.
În sfârșit, Powers și Abel au fost împinși pe pod și au traversat frontiera spre libertate în același moment: 8.52, ora Berlinului, potrivit unui documentar History.
Cu puțin timp înaintea schimbului, Frederic Pryor – un student american arestat de securitatea est-germană în august 1961 – fusese predat autorităților americane la un alt post de control al frontierei.
Dezvăluirile unui spion mediocru
În 1957, locotenent-colonelul KGB Reino Hayhanen, intra în ambasada americană de la Paris și își anunța intenția de a defecta în Occident.
Hayhanen se dovedise un spion mediocru în cei cinci ani de activitate în Statele Unite și fusese chemat în URSS, unde se temea că va fi sancționat.
În schimbul azilului, el a promis agenților CIA că va dezvălui o importantă rețea de spionaj sovietică în Statele Unite, inclusiv pe șeful acesteia.
CIA l-a dat pe Hayhanen pe mâna FBI, pentru a-i fi verificate afirmațiile.
În timpul Războiului Rece, spionii sovietici colaborau între ei în Statele Unite fără a-și dezvălui unul altuia numele sau adresele. O măsură de precauție utilă, în cazul în care unul dintre ei ar fi fost prins. Sau, ca în cazul lui Hayhanen, ar fi defectat.
De aceea, la început, Hayhanen le-a oferit americanilor puține informații utile. Totuși, și-a amintit că a fost dus într-un depozit din Brooklyn de către șeful său, al cărui nume conspirativ era „Mark”.
FBI a aflat că depozitul era închiriat de un oarecare Emil R. Goldfus, artist și fotograf, care avea un studio la Brooklyn Heights.
Emil Goldfus era în realitate Rudolf Ivanovici Abel, un eminent spion sovietic, care vorbea curent cinci limbi străine și era expert în tehnici de spionaj.
Falsul refugiat
După ce fusese decorat pentru serviciile sale ca agent de informații în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Abel și-a luat o falsă identitate și a intrat într-un lagăr de refugiați est-germani, cerând cu succes dreptul de a emigra în Canada.
În 1948, a traversat frontiera canadiană către Statele Unite, unde s-a apucat să reorganizeze o rețea de spionaj sovietică.
După ce a aflat despre defecțiunea lui Hayhanen, Abel a fugit în Florida, unde a stat ascuns până în iunie, când a considerat că se poate întoarce în siguranță la New York.
Pe 21 iunie 1957, a fost arestat la hotelul Latham din Manhattan. În camera sa, anchetatorii au descoperit un creion gol pe dinăuntru, utilizat la transmiterea mesajelor secrete, un pămătuf de bărbierit care conținea microfilme, o carte cu coduri și un echipament de transmisie radio.
A fost judecat într-un tribunat federal din Brooklyn, iar în octombrie a fost declarat vinovat pentru trei capete de acuzare și condamnat la 30 de ani de închisoare.
A fost trimis la peniteciarul federal din Atlanta, Georgia.
Un avion de spionaj deasupra URSS
După mai puțin de trei ani, pe 1 mai 1960, Francis Gary Powers decola din Peshawar, Pakistan, la manșa unui avion de recunoaștere ultrasofisticat Lockheed U-2 de mare altitudine.
Powers, pilot al CIA, trebuia să survoleze circa 3.000 de kilometri din teritoriul sovietic până la aeroportul militar Bodo, din Norvegia.
Pe la jumătatea drumului, a fost lovit deasupra orașului Sverdlovsk, în munții Ural. S-a catapultat la altitudinea de 5.000 de metri, a supraviețuit cu bine saltului cu parașuta, însă a fost arestat de autoritățile sovietice.
Pe 5 mai, liderul sovietic Nikita Hrușciov a anunțat că avionul de spionaj american a fost doborât, iar două zile mai târziu a dezvăluit că Powers trăiește și a mărturisit că se afla într-o misiune CIA.
Pe 7 mai, Statele Unite au recunoscut că avionul U-2 este posibil să fi survolat teritoriul Uniunii Sovietice, însă au dezmințit că au autorizat această misiune.
Pe 16 mai, liderii Statelor Unite, URSS, Marii Britanii și Franței s-au întâlnit la Paris. Cele patru puteri urmau să discute situația tensionată dintre cele două Germanii și să negocieze o serie de acorduri de dezarmare.
Totuși, la finalul primei ședințe, summit-ul a eșuat după ce președintele Dwight Eisenhower a refuzat să îi prezinte scuze lui Hrușciov pentru incidentul U-2. Hrușciov a anulat o invitație adresată lui Eisenhower de a vizita URSS.
În august, la Moscova, Power și-a recunoscut vinovăția la acuzațiile de spionaj și a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani – 3 de închisoare și 7 într-un lagăr de muncă.
Decât mort, mai bine monedă de schimb
La sfârșitul procesului său din 1957, Rudolf Abel a scăpat de pedeapsa cu moartea, când avocatul său, James Donovan, l-a convins pe judecătorul federal că Abel ar putea într-o zi să fie utilizat fie ca sursă de informații, fie ca piesă de schimb cu un spion american.
În cursul celor cinci ani de închisoare, Abel a păstrat tăcerea, însă ultima profeție s-a realizat în 1962, când a fost schimbat cu Powers la Berlin.
De altfel, Donovan a jucat un rol important în negocierile care au dus la realizarea schimbului.
La întoarcerea în Statele Unite, Powers a fost exonerat de către CIA și Senat de orice culpă în cazul incidentului U-2.
În 1970, a publicat o carte, „Operation Overflight”, despre acest incident. În 1977, a murit într-un accident de elicopter pe care îl pilota pentru un canal de televiziune din Los Angeles.
Abel s-a reîntors la Moscova, unde a fost forțat să se pensioneze. KGB se temea că, în cei cinci ani de detenție, autoritățile americane l-au convins să fie agent dublu.
A primit o pensie modestă și, în 1968, și-a publicat memoriile, într-o variantă aprobată de KGB.
A murit în 1971.
În 2015, a avut loc premiera filmului lui Steven Spielberg, Podul Spionilor, cu Tom Hanks, având ca subiect episodul din 10 februarie 1962.
