Schimbul de spioni Abel-Powers, care a inspirat filmul „Bridge of Spies”

 

Granița dintre Berlinul de Vest și RDG de la podul Glienicke peste râul Havel a reprezentat un punct strategic în Războiul Rece. Închis traficului, acesta era singurul punct de frontieră controlat integral de sovietici.

La 27 mai 1952, autoritățile din Republica Democrată Germană (RDG) au închis podul pentru cetățenii vest-germani și vest-berlinezi.

Podul a fost închis și pentru cetățenii est-germani după construcția Zidului Berlinului în august 1961. Doar personalul militar și diplomații străini puteau folosi podul.

La schimb

La 10 februarie 1962, spionul american Francis Gary Powers este eliberat de sovietici la schimb cu colonelul sovietic, spion important al KGB, podul Glienicke. Cei doi fuseseră aduși la podul Glienicke și au așteptau fiecare într-o parte, în timp ce negociatorii se aflau la mijlocul podului și clarificau ultimele detalii ale schimbului.

Celor doi li s-a făcut semn să pornească înspre mijlocul podului, iar la ora locală 8.52 cei doi au trecut granița și au ajuns în libertate. Cu câteva minute înainte de oficializarea schimbului, ca parte din acord, studentul american Frederic Pryor, arestat în august 1961, a fost eliberat la un alt punct de trecere a frontierei, mai exact Checkpoint Charlie din centrul Berlinului.

Intenţii de defectare

În 1957, Reno Hayhanen, locotenent-colonel al KGB, a intrat în ambasada SUA din Paris și a dezvăluit intențiile sale de a defecta în Vest.

Hayhanen se dovedise un spion foarte slab în cei cinci ani petrecuți în SUA și fusese rechemat în URSS, însă se temea că va fi pedepsit disciplinar, scrie History.com.

În schimbul azilului, el le-a promis agenților CIA că va deconspira o întreagă rețea de agenți sovietici activi în SUA, inclusiv pe coordonatorul rețelei.

CIA l-a predat pe Hayhanen celor de FBI pentru a investiga afirmațiile sale.

În timpul Războiului Rece, agenții sovietici colaborau în SUA fără să își cunoască numele sau adresa, o măsură de precauție în eventualitatea în care erau prinși sau dacă ar fi defectat, precum Hayhanen.

Primele informaţii, nefolositoare

Primele informații oferite de Hayhanen s-au dovedit nefolositoare, însă la un moment dat și-a adus aminte că a fost dus de superiorul său într-o cameră din Brooklyn, deținută de un anume “Mark”. FBI a reușit să îl identifice pe proprietarul imobilului, Emil R. Goldfus, fotograf și propriar al unui studio în Blooklyn Heights.

Ancheta a scos la iveală că numele real al lui Goldfus era Rudolf Ivanovich Abel, un spion sovietic de top, fluent în cinci limbi și expert în tehnică de spionaj.

Fusese și decorat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru aportul său în spionaj.

Imediat după război, sub o identitate falsă, Abel s-a ascuns într-un lagăr de refugiați din Berlinul de Est, unde a solicitat și a obținut dreptul de imigrare în Canada. De aici a ajuns pe ascuns în SUA și a pus bazele unei noi rețele de agenți sovietici.

După ce a aflat de defectarea lui Hayhanen, Abel a fugit în Florida, unde s-a ascuns până în iunie 1957. S-a întors în New York, crezând că s-au mai liniștit apele, însă a fost arestat la 21 iunie 1957 în hotelul Latham din Manhattan.

Codificări

În studioul său, investigatorii au găsit un creion modificat pentru ascunderea de mesaje condificate, o lamă de ras cu microfilm, o carte pentru codificări și un dispozitiv radio pentru comunicare codificată.

A fost trimis în judecată și condamnat pentru trei acuzații de spionaj la 30 de ani de închisoare. A fost transferat în penitenciarul federal din Atlanta, Georgia.

El evitase condamnarea la moarte, doar fiindcă avocatul său James Donovan reușise să convingă procurorii și judecătorul că pe viitor poate reprezenta un atu pentru serviciile de informații ori poate fi parte dintr-un schimb de prizonieri.

La trei ani de la aceste evenimente, mai exact la 1 mai 1960, pilotul Francis Gary Powers decola din Peshawar, Pakistan la bordul unei aeronave ultrasofisticate U-2 Lockheed.

El trebuia să aterizeze în Norvegia, la aeroportul militar Bodo.

Obiectivul trasat de CIA agentului sub acoperire era de a aduna cât mai multe informații în timpul survolării a aproape 3200 de kilometri de spațiu sovietic.

Doborât

Cam la jumătatea distanței, în apropriere de regiunea Sverdlosk din Munții Urali, avionul său a fost doborât.

El s-a parașutat și a supraviețuit, însă la sol a fost arestat imediat de autoritățile sovietice. La 5 mai, Nikita Hrușciov a anunțat că avionul american de spionaj a fost doborât.

Două zile mai târziu a devenit oficial că pilotul trăiește și că a admis că este agent CIA. SUA au recunoscut la 7 mai că probabil avionul U-2 a survolat spațiul aerian sovietic, însă au negat că misiunea ar fi fost autorizată în vreun fel.

La 16 mai, liderii celor patru puteri, SUA, URSS, Marea Britanie și Franța, urmau să se întâlnească la Paris, pentru a discuta tensiunile din cele două Germanii și pentru a negocia noi tratate de dezarmare.

Summitul s-a dovedit un fiasco după ce președintele american Dwight D. Eisenhower a refuzat să își ceară scuze în fața lui Hrușciov pentru icidentul cu avionul U-2. În replică, Hrușciov a anulat invitația către Eisenhower de a vizita URSS.

A recunoscut

În august, Powers și-a recunoscut planurile de spionaj și a fost condamnat la Moscova la trei ani de închisoare și șapte ani într-o colonie de muncă silnică.

În cei cinci ani petrecuți după gratii, Abel nu a oferit nicio informație utilă americanilor, astfel că nu a existat niciun dubiu în privința folosirii sale într-un schimb de prizonieri.

Avocatul lui Abel, James Donovan, a jucat un rol esențial în negocierile pentru schimbul de prizonieri din 1962.

La întoarcerea în SUA, pilotul Powers a fost absolvit de CIA și Senat pentru orice vină legată de incidentul U-2.

În 1970, el a publicat o carte despre acele evenimente, iar în 1977 a decedat în timp ce pilota un elicopter pentru o televiziune locală din Los Angeles.

Abel s-a întors la Moscova unde a fost imediat pensionat de KGB care se temea că există riscul ca în cei 5 ani petrecuți după gratii, autoritățile americane să îl fi convins să devină agent dublu.

A beneficiat de o pensie modestă. În 1968 și-a publicat memoriile, cartea fiind editată de KGB și abia apoi dată publicității.

A murit în 1971. Se pare însă că acesta avusese părinți englezi și numele său real fusese William G. Fisher.

Evenimentul din 1962 a fost ecranizat în 2015 prin intermediul filmului Bridge of Spies (Podul Spionilor), o coproducție SUA-Germania, în regia lui Steven Spielberg.

Filmul prezintă evenimentele din perspectiva avocatului lui Abel, James Donovan, interpretat de Tom Hanks.