Sărbătorirea „Zilei Muncii” de 1 mai în stil comunist
Sărbătoarea își are originea în Statele Unite ale Americii, unde a fost concepută ca o comemorare a Afacerii Haymarket din Chicago, un masacru care a avut loc în timpul unei greve a muncitorilor pentru ziua de 8 ore. Acest lucru este destul de ironic, dacă ne gândim că socialismul (și comunismul, prin extensie) a fost întotdeauna un subiect antipatic în SUA. În plus, Afacerea Haymarket a avut loc, de fapt, la 4 mai (nu la 1), 1886, iar sărbătorirea de astăzi a Zilei Muncii în SUA nu mai coincide cu echivalentul său european, ci are loc în prima zi de luni din septembrie.
Dar să revenim la Ziua Muncii în România. Un aspect interesant este faptul că sărbătoarea este celebrată astăzi într-un mod asemănător cu cel din perioada comunistă: oamenii organizează un picnic în parc (de obicei cu grătar de porc și bere) sau merg la malul mării pentru deschiderea oficială a sezonului estival. Există însă câteva diferențe esențiale:
Astăzi, românii au la dispoziție o multitudine de alimente și băuturi din care pot alege, spre deosebire de vremurile comuniste, când trebuiau să stea la coadă pentru o porție „standard” de mici (chiftele românești la grătar) și pentru marca locală (și singura) de bere. Paradele obligatorii de „1 Mai” comandate și organizate de Partidul Comunist sunt doar un coșmar de mult apus astăzi.
Sărbătoarea a devenit mult mai complexă în timpul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu
Oameni din toate mediile sociale erau chemați cu săptămâni înainte de parada oficială, pentru a repeta cântecele, dansurile și coregrafia complexă asociate cu ziua de 1 Mai. De obicei, aceștia primeau invitații de la angajatorul lor, precum cele pe care le vedeți mai jos, care specificau punctul de întâlnire, ora și poziția exactă pe care persoana trebuia să o ocupe.
În ultimele decenii ale regimului comunist din România, Ziua Muncii a ajuns să fie sărbătorită „prin muncă”. Adică nu mai era o sărbătoare, ci o zi obișnuită de lucru, cu paradele obligatorii pe deasupra, menite să sublinieze și să susțină mandatele regimului: plata datoriei externe a țării, dezvoltarea industriei și depășirea obiectivelor de producție.
