Cum a devenit 1 mai Ziua Muncii și ce rol au avut Lenin și Hitler

 

Pe 1 mai 1886, în Statele Unite, o mare presiune sindicală duce la adoptarea zilei de muncă de opt ore pentru circa 200.000 de muncitori americani. Însă alți circa 340.000 nu sunt atât de norocoși.

Cu ocazia celui de-al IV-lea congres al Federației Americane a Muncii, în 1884, principalele sindicate din Statele Unite își fixaseră un termen de doi an pentru a le impune patronilor o limitare a zilei de muncă de opt ore.

Termenul se apropia de sfârșit. Pe 1 mai 1886, un mare număr de muncitori obțin satisfacție, însă alții, aproximativ 340.000, sunt nevoiți să recurgă la greve.

Ziua de 1 mai a fost aleasă pentru că atunci întreprinderile americane își începeau anul contabil.

Pe 3 mai 1886, o manifestație se soldează cu trei morți printre greviștii de la compania McCormick Harvester, din Chicago. A doua zi, este organizat un marș de protest. Atunci se produce explozia unei bombe, care face 15 victime în rândurile poliției (foto).

Cinci anarhiști sunt spânzurați pe 11 noiembrie 1886, pe baza unor dovezi îndoielnice (vor fi rebilitați peste câțiva ani).

Trei zile după drama de la Chicago, a II-a Internațională Socialistă se întrunește la Paris pentru al doilea său congres, care își stabilește ca obiectiv instituirea zilei de muncă de opt ore (săptămâna de 48 de ore).

Până atunci, ziua de muncă de zece sau douăsprezece ore era ceva obișnuit.

Pe 20 iunie 1889, congresul Internaționalei al II-a decide că va fi „organizată o mare manifestație cu dată fixă astfel că, în toate țările și în toate orașele, în același timp, în ziua convenită, muncitorii să someze puterile publice să reducă legal la opt ore ziua de muncă…”

Începând cu anul următor, pe 1 mai 1890, muncitorii fac grevă și mărșăluiesc cu un triunghi roșu la butonieră, simbolizând împărțirea zilei în trei părți egale: muncă, somn, timp liber.

După Primul Război Mondial, Tratatul de Pace semnat la Versailles, pe 28 iunie 1919, stabilește în articolul 247 „adoptarea zilei de muncă de opt ore sau a săptămânii de 48 de ore ca scop ce trebuie atins peste tot unde ea nu a fost obținută”.

Manifestațiile de 1 mai devin tradiționale. În 1920, în Rusia sovietică, din ordinul lui Lenin, ziua de 1 mai devine zi liberă. Inițiativa este imitată apoi și de alte țări.

În Germania, în 1933, pentru a-și atrage simpatia muncitorilor, Hitler stabilește ca ziua de 1 mai să fie liberă ȘI plătită.