Bineînțeles că a fost condamnat la muncă silnică pe viață. Interesant este faptul că toate crimele nu i-au slujit decât ca să fure… câteva lingurițe și un ceas de aur.
Tocmai acest din urmă obiect i-a fost fatal, contribuind la prinderea criminalului. Berilă a aflat astfel și el ce este… ceasul rău!…, scria Ilustrațiunea Română din 27 octombrie 1937, la rubrica „Săptămâna”.
Iancu Berilă a fost unul dintre cei mai odioşi criminali români. A omorât cu sânge rece 20 de brutari şi de aici i s-a tras numele de „Ucigaşul brutarilor”.
A fost condamnat la aproape 200 de ani de muncă silnică şi a murit în temniţă.
În cartea sa „Cei mai odioși 100 criminali români”, Traian Tandin îl situează pe Berilă între primii zece ucigaşi pe care i-a avut România.
A rămas orfan încă de la vârsta de șase ani, apoi a călătorit prin țară trăind din furtișaguri.
Autoritățile îl tolerau pentru că era minor și nu reprezenta o amenințare pentru comunitate.
Iancu Berilă ajunsese alcoolic, iar tot ce reușea să obțină din jafuri și chiar spargeri de case cheltuia pe alcool.
De la statutul de mic găinar avea să ajungă în scurt timp la rangul de unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria României.
Berilă avea un fizic impresionant şi o figură extrem de fioroasă. Victimele favorite ale lui Berilă au fost, din motive numai de el știute, brutarii.
Berilă îşi analiza victimele, afla unde ţin brutarii banii şi ataca noaptea.
Ce a făcut pe 30 octombrie 1936 a înfiorat întreaga ţară.
Odată cu ivirea zorilor a ieşit la iveală că şase persoane, printre care şi un copil au fost ucişi cu sânge rece. Criminalul era Andrei Berilă.
După ce colindase întreaga ţară, acesta s-a instalat la Galaţi şi s-a angajat la o brutărie pentru a fi iniţiat în tainele meseriei.
Brutăria unde se angajase aparţinea familiei Mandinis şi se afla pe strada Dogăriei.
Deşi avea doar 39 de ani, Berilă ascundea o viaţă plină de fărădelegi.
Își începuse «cariera» de spărgător şi tâlhar de la 17 ani, când a fost condamnat la închisoare.
Fuseseră emise multe mandate de arestare pe numele lui. Unele la Craiova, altele la Bucureşti.
Unele dintre mandatele de arestare au fost duse la îndeplinire, însă Berilă a reuşit să evadeze, altele nu au putut fi duse la îndeplinire, acesta fiind de negăsit, fiind plecat aiurea prin ţară.
La începutul toamnei anului 1936, Berilă poposeşte la Galaţi.
Aici, criminalul îşi caută victima şi o găseşte: familia Mandanis.
Pe strada Dogăriei funcţiona o brutărie care aparţinea soţilor Mandanis, greci după nume, care făceau pâine pentru familiile de muncitori din zonă.
În casă locuiau Mandanis cu soţia Paraschiva, precum şi personalul Iosef Fechete, Dănilă Bota şi copilul Filip Luchianov.
Pe uşa brutăriei intră un individ care îţi transmitea frică. A întrebat politicos pe cei care făceau pâine, sau poate pe vânzătorul de la tejghea, unde e patronul că vrea să vorbească cu el.
Mihail Mandanis, brutarul, se apropie de Berilă şi îl întreabă ce doreşte. Acesta îi spuse că a auzit că are nevoie de forţă de muncă şi, pentru că şi el are nevoie să îşi câştige cinstit o bucată de pâine şi pentru că a mai lucrat la brutării, a venit să se angajeze.
Nefiind din localitate, a solicitat şi gazdă.’
Mandanis a fost de acord şi după ce au stabilit condiţiile Andrei Berilă a început să lucreze la brutărie.
În ziua când s-a hotărât să dea lovitura, Berilă consumă alcool făcându-şi curaj.
Aflase obiceiurile, ştia cât se încasează, ştia unde sunt ţinuţi banii, dar nu ştia unde îşi ţine economiile Mandanis.
Grecul era prevăzător.
Noaptea, singur prin casă, Berilă căuta să ajungă la bani. Trezeşte slugile şi le ucide.
Zgomotul produs îl trezeşte şi pe copilul Filip. Acesta vine să vadă ce se petrece. Berilă loveşte copilul şi se încinge o luptă pentru supravieţuire printre cadavrele celor trei slugi.
Copilul cade, în timp ce Berilă continuă să îl lovească cu picioarele. Poate că şi murise din lovituri. Siguranţa morţii însă o are numai după ce, cu un sifon sfărâma capul copilului.
Apoi o ucide pe Paraschiva şi apoi îl ia şi pe Mihail Mandanis şi după ce îi arată cadavrele, Berilă îl ameninţă că dacă nu va scoate banii, Mandanis va fi lângă ele.
Mandanis ştia că fie dacă scoate banii, fie dacă nu îi scoate, va avea aceeaşi soartă.
Berilă a fugit din casa familiei Mandanis cu 500 de lei, un ceas din aur şi haine furate.
Comisarii Ceapă și Alimănescu
A plecat la Brăila, dar a fost prins de comisarul Ceapă şi trimis la Galaţi pentru a fi judecat.
A fost condamnată la condamnat la 100 de ani muncă silnică. A reuşit să evadeze după o vreme, dar a fost prins din nou, chiar când se pregătea să facă o nouă victimă.
Comisarul Eugen Alimănescu a fost cel care l-a urmărit pe Berilă după evadare.
Ucigaşul evadat din închisoare se angajase ucenic la un brutar în 1947, în apropierea de Slatina, şi se pregătea să atace.
Poliţiştii l-au imobilizat noaptea, în timp ce dormea, şi l-au întemniţat din nou.
Asupra lui a fost descoperit şi cuţitul cu care se pregătea să-l omoare pe brutarul care îl angajase.
Berilă, care avea iniţial o condamnare pe viaţă la muncă silnică, a mai primit 100 de ani de muncă.
Încarcerat din nou, Berilă n-a mai scăpat.
Zece ani mai târziu, Berilă a murit, cauza fiind munca extremă la care a fost supus.
De aici a rămas expresia „Ai viața lui Berilă!”.
